Publicat de: Doru Cîrdei | 01/01/2021

CINCI BENEFICII ALE ANULUI 2020

Anul 2020 a fost dominat de experiențe negative care au generat știri negative și concluzii negative. Totuși, în calitate de om și lider, am notat câteva experiențe pozitive, benefice trăite în anul pe care tocmai l-am lăsat în urmă. Sunt concluzii care îmi sunt de mare folos în anul 2021.

Flexibilitate cu privire la schimbări.

Schimbarea este parte esențială a procesului de dezvoltare. Schimbarea este una dintre responsabilitățile de bază ale liderilor, însă nu este ușor nici de asumat și nici de implementat din cauza rigidității față de ea. Sunt mulți oameni care se opun schimbărilor iar o bună parte din lideri jonglează cu preferința mulțimii de a respinge schimbarea și sunt lideri ai neschimbării. Anul 2020 a descurajat pe mulți oponenți ai schimbării făcându-i mai flexibili, aceasta dând posibilitate multor lideri să opereze schimbările necesare în vederea actualizării și optimizării strategiilor și metodelor.

Intensificarea inovațiilor.

Chiar de la începutul restricțiilor am înțeles că trebuie să identific noi metode pentru a ne putea continua viața și activitatea. Aceasta a dus la accelerarea inovațiilor și „peste noapte” am găsit modalități pentru muncă de acasă, ședința online, educație de la distanță, cumpărături online, etc. Digitalizarea unor domenii ale vieții a avut loc în regim de urgență și am făcut în acest domeniu progrese mai mari decât în alți ani. Unele activități merită să rămână online, aceasta fiind metoda cea mai eficientă, reducând cheltuieli de timp, resurse economice, etc.

Creșterea dorinței de a dărui, nu a primi.

Aproape oricine este generos cu ocazia sărbătorilor și în contextul unei crize acute. Dificultățile de durată create de pandemie au sensibilizat inimile oamenilor și i-a orientat spre oferirea atenției și ajutorului, în loc de a le pretinde. Mulți lideri s-au remarcat ca buni creatori de oportunități de slujire pentru oamenii din sfera lor de influență și ca excelenți organizatori ai acțiunilor relevante de caritate. Spiritul de solidaritate cu cei vulnerabili în vremuri grele a fost cultivat din plin în anul 2020 și merită luat cu noi în anul 2021.

Formarea unor obiceiuri mai bune.

Limitarea deplasărilor și munca de la domiciliu nu au fost opțiuni pe care ni le-am dorit. A fost greu de acceptat că nu mai putem călători, participa la evenimente, etc. Totuși aceste norme cu caracter sanitar au adus beneficii celor mai valoroase dimensiuni ale vieții noastre, cum ar fi: relația în cadrul căsniciei, timpul de calitate petrecut cu familia, mesele gătite acasă și servite împreună cu cei dragi. Să prețuim și să dezvoltăm aceste bune obiceiuri formate în durerile anului 2020.

Aprecierea comunității.

În mod ironic, anul 2020 ne-a oferit fiecăruia dintre noi timp pentru a ne întruni cu oamenii din comunitatea din care facem parte, însă ne-a luat libertatea de a ne întruni. Această distanțare impusă ne-a făcut să ne prețuim familiile lărgite mult mai mult ca înainte de pandemie. Toți suntem doriți de cei care fac parte din comunitatea noastră și suntem nerăbdători să avem libertatea de a fi împreună în condiții de siguranță. Anul 2020 ne-a învățat că importanța comunității noastre este mai mare decât o percepeam și ne-a determinat să o apreciem la justa ei valoare.

Concluzie.

În calitate de persoană a credinței și lider al unei comunități a credinței, am certitudinea că lecțiile învățate în dificilul an 2020 sunt deosebit de prețioase. Ele nu trebuie nici uitate și nici nu trebuie să rămână memorii pe care le vom povesti generațiilor viitoare. Aceste experiențe pozitive, trăite în condițiile negative ale anului pandemic pot duce deopotrivă viața noastră personală și munca noastră de conducere la un alt nivel. Totul depinde de modul în care vom ține cont de ele pe parcursul noului an 2021 și a anilor viitori.

Tu ce experiențe pozitive ai notat în anul 2020? Ce ai mai adăuga listei mele prezentate mai sus? Dacă crezi că îți pot sluji în vreun fel, nu ezita să-mi scrii: doru@filadelfia.md


Responses

  1. A republicat asta pe Suceava Evanghelica și a comentat:
    Deși poate să pară nepotrivit iată că există beneficii notabile chiar și din anul 2020. Pastorul Doru Cîrdei din Chișinău le evidențiază și astfel au ieșit cinci la număr.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: