Postat de: Doru Cîrdei | 25/08/2011

Vestimentația care mă repezintă

Mulți fac “valuri” cu privire la prezentarea fizică, îmbrăcăminte, accesorii, etc., a omului credincios. De cinism, suntem sătui. Nu susținem această misiune. Dar totuși ceva trebuie să clarificăm… Ne aflăm într-o criză de principii. De criterii pentru determinarea ținutei corespunzătoare. Să imităm “orbește” pe cei care se poartă corect din punct de vedere religios, care au învățat să facă jocul tradițiilor? Să fim “ca lumea” în numele relevanței? Are, sau nu are rost fațada cu care străbatem lumea? Nu-i așa că trebuie să discutăm despre aceasta?

Cine sunt eu? Sunt un suflet care a experimenat salvarea prin Hristos. El a murit pe cruce pentru mine, a înviat și a devenit Stăpânul meu. Ființa mea lăuntrică a fost revoluționată în cel mai radical mod, de Duhul lui Dumnezeu. Sunt convins acum, că Dumnezeu mi-a iertat păcatele și că am devenit omul Lui de încredere. Trupul meu fizic, este de acum, manifestarea fizică a realității spirituale din sufletul meu.

Care este scopul vieții mele? Dacă cei mai mulți își cută “norocul” și sensul vieții, în Cristos, eu am primit binecuvântarea și mi-a fost revelat scopul vieții. De fapt, mă găsesc în această lume pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu. Nu mai sunt, deci, ca toți și nici nu mă mai preocupă în viață ceea ce îi preocupă pe toți.

Ce fel de îmbrăcăminte mă reprezintă? Ținuta vestimentară este o carte de vizită. Ea reprezintă pe cel ordonat și pe cel dezordonat. Pe cel moral și pe cel imoral. Pe cel educat și pe cel lipsit de educație. Pe cel sărac și pe cel înstărit. Și contrastele continuă. De asemenea, îmbrăcămintea este reprezentativă din punctul de vedere al misiunii unei personae. Iată de ce, avem ținută militară, uniformă pentru polițiști, haine corespunzătoare pentru personalul medical, etc. Statutul meu de om al lui Dumnezeu, precum și misiunea mea în această lume sunt criteriile esențiale pentru a decide ce anume trebuie să facă parte din garderoba mea.

Un fel de concluzie. Credinciosul care se îmbracă necorespunzător are o problemă! Poate chiar mai multe! Și situația lui este mai rea decât se vede… Îmbrăcămintea exteriorizează “tainele” sufletului meu. Poate o relație bună cu Dumnezeu să nu afecteze stilul meu vestimentar? Iar dacă mă înțolesc precum cei care aleargă spre desfrâu și pierzare, deși eu nu fac parte din această majoritate, vreți să spuneți că nu am nici o problemă?


Responses

  1. Foarte frumos şi bine cuprins în acest articol „chestiunea aceasta ” cu vestimentaţia.

  2. Mulțumesc Frate! Domnul să ne ajute să păstrăm CALEA!

  3. 1. Spuneți: „Credinciosul care se îmbracă necorespunzător are o problemă!”

    Necorespunzător cu ce?

    Care să fie standardul?

    Păi ține de cultură și de temperament (în Asia, în Africa, la țigani, la nemți, la italieni), de epocă (hainele – ca și limbajul – diferă chiar la 20 de ani, darămite la 50 sau 100 de ani), de eveniment (la chinezi ALBUL este culoarea doliului), de nivelul de civilizație (proștii de români au rîs în anii ’90 de papionul lui Ioan Rațiu) etc.

    2. Spuneți: „Îmbrăcămintea exteriorizează “tainele” sufletului meu.”

    Uneori da…

    Dar alteori nu…

    Un curvar sau un mincinos poate să se ascundă bine în haine de duminica, nu? La fel ca și în haine „necorespunzătoare”…

    Iată cîteva chestiuni ridicate de Frank Viola și George Barna în „Creștinism păgân? O explorare a originilor practicilor bisericii”:

    http://romaniaevanghelica.wordpress.com/carți/creștinism-pagan

    „Practica îmbrăcării pentru biserică este un fenomen relativ recent. A apărut spre sfârșitul secolului al optsprezecelea, odată cu Revoluția industrială, și a devenit larg răspândită pe la mijlocul secolului al nouăsprezecelea. Până atunci, practica îmbrăcării în „ținută de gală” pentru evenimente sociale se întâlnea numai în rândurile celor foarte bogați. Motivul era cât se poate de simplu: numai cei bogați, aristocrații din înalta societate, își puteau permite haine frumoase. Oamenii obișnuiți nu aveau decât două rânduri de haine: cele de lucru la câmp și cele mai puțin uzate, de mers în oraș.” (p. 170)

    „Primii metodiști s-au împotrivit într-atât îmbrăcării cu haine scumpe pentru mersul la biserică, încât la ușa bisericii îi întorceau acasă pe cei care purtau astfel de haine. Și primii baptiști s-au împotrivit hainelor scumpe, spunând că acestea divizau biserica în bogați și săraci.” (p. 171)

    „Îmbrăcarea de duminică contrastează în mod flagrant cu simplitatea cu care se îmbrăcau primii creștini, simplitate ce devenise chiar semnul distinctiv al bisericii primare. Când se întâlneau, creștinii primului secol nu se ‘îmbrăcau de biserică’. Ei se întruneau în simplitatea caselor proprii. Nu se îmbrăcau pentru a-și afișa poziția socială, ba chiar se străduiau să-și arate absoluta desconsiderare față de distincțiile de clasă socială.” (p. 173)

    3. Spuneți: „Îmbrăcămintea este reprezentativă din punctul de vedere al misiunii unei personae. Iată de ce, avem ținută militară, uniformă pentru polițiști, haine corespunzătoare pentru personalul medical, etc.”

    Dar pocăiții nu sînt nici militari, nici polițiști și nici cadre medicale…

    Nu există nici o instituție pe lumea aceasta care să adune oameni atît de diferiți ca vîrstă, educație, statut social, precum biserica!

    Nu sîntem înregimentați în nici un fel! Nu sîntem purtători ai vreunei uniforme!

    4. Reproșul meu la adresa articolului însă are de a face cu nivelul mediocru la care este prezentată problema.

    Nu apare nivelul SPIRITUAL!

    Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu, ridică ORICE problemă cotidiană la un alt nivel: cel SPIRITUAL, în legătură cu sufletul ființei umane, adică în legătură cu interiorul ei, nu cu felul în care apare în exterior. Din inimă ies izvoarele vieții (sau ale morții)…

    Iată cîteva recomandări din Efeseni 5:

    Nu vă îmbătați de vin – Fiți plini de Duhul Sfînt

    Zilele sînt rele – Răscumpărați vremea

    Umblați nu ca niște neînțelepți – Umblați ca niște înțelepți

    Așadar, cînd apar probleme, ar trebui să fim conștienți de latura lor SPIRITUALĂ și să ne adresăm în primul rînd SUFLETULUI. Această treabă este una grea, desigur (mai ales dacă, pe bloguri, avem la dispoziție doar cuvintele).

    5. Acum cîteva săptămîni am ajutat un prieten să se mute la Cluj și, la insistența lui, am rămas două zile în Cluj. Eram în pantaloni scurți. Aș fi vrut să merg la biserică duminica dimineață dintr-un motiv foarte important: să întîlnesc ACOLO un amic pe care nu l-am întîlnit de cîțiva ani. Dar pantalonii mei scurți nu erau corespunzători, nu?

    Înțeleg rostul hainelor, al protocolului, al creării unui eveniment.

    Dar să nu uităm că urmașii lui Hristos din biserica primară se întîlneau în diverse locuri, nu într-un ANUMIT loc, la o ANUMITĂ oră, într-o ANUMITĂ zi.

    Nu doar duminica este ziua Domnului, ci a Domnului e pămîntul cu tot ce e pe el, cu toate zilele săptămînii.

    Dacă sîntem Templul Duhului Sfînt, atunci chestiunea hainelor pe care le purtăm este mult mai puțin importantă decît chestiunea goliciunii pe care o ascund ele.

    Transformarea noastră spirituală are de a face și cu modul în care ne îmbrăcăm, conducem mașina, administrăm blogul, stăm la rînd la hîrtie igienică (pe vremea lui Ceaușescu), votăm (pe vremea lui Obama) sau strigăm la copilul vecinului care ne-a spart fereastra cu mingea.

    Dar nu în aceste chestiuni găsim esențialul problematicii spirituale. ÎNTOTDEAUNA Dumnezeu se uită la inimă!

    Deplîng modul aspru în care se exprimă de prea multe ori bisericile, pastorii, liderii de tineret, dirijorii de cor, casierii și ușierii la adresa multor probleme care le sar în ochi în perimetrul lor eclesial și faptul că nu depun efort consistent în a vorbi cu psalmi, cu cîntări de laudă și cîntări duhovnicești.

    „Cîntatul” ăsta nu are de a face doar cu duminica, ci cu TOATE zilele săptămînii.

    Fiecare pasăre pe limba ei piere…

    • Imi cer scuze pt ca o persoana fara valoare ca mine, indraznesc sa raspund acestor argumente care nu le gasesc in concordanta cu articolul fratelui Doru Cardei.

      Fratele Doru pune o intrebare clara : „Are , sau nu are rost fatada cu care strabatem lumea?”, cred ca aceste cuvinte se refera la imbracamintea de zi cu zi (strabatem lumea) si nu numai duminica (asa cum specificati in argumentele de mai sus stimate Alin Cristea!).

      Inainte ca eu sa-L cunosc pe Domnul Isus, imbracamintea mea arata dorinta mea de a scoate in evidenta partile sexi ale corpului meu, dorinta inimii mele era sa atrag atentia prin modul meu de a ma imbraca, „podoaba mea era in omul de afara” si imbracamintea mea dovedea clar ca in inima mea nu era nimic legat de cer ci doar de pamant si fire pamanteasca.

      Cred ca orice fiu de imparat iese in evidenta prin modul de a se comporta si de a se imbraca diferit fata de restul lumii. Regina Elisabeta mereu se rusineaza cand nepotul ei, Herry, dezonoreaza
      familia lor prin comportament si prin imbracamintea care mai lasa de dorit uneori,…..care este dovada ca noi suntem diferiti de aceasta
      lume? doar faptele? si daca cineva nu apuca sa vada faptele mele cum stie ca eu sunt o femeie diferita de celelalte?

      Eu cred ca eticheta noastra sta in felul de a te imbraca!,….

  4. Eu nu sunt genul de blogger care reacționează și ajunge în top-uri care nu contează, prin fraze scandaloase dezgustătoare… nu pot să cobor așa de mult, prefer să rămân „mediocru”…

    Totuși am scris despre principii (și acestea sunt transculturale), în care cred și care nu pot fi contrazise. O citire bine intenționată, poate „descifra” tema mea deloc codificată…

    Ce vi se pare nespiritual și aspru in afirmația mea: „Statutul meu de om al lui Dumnezeu, precum și misiunea mea în această lume sunt criteriile esențiale pentru a decide ce anume trebuie să facă parte din garderoba mea.”?

    Sincer, mi se pare comentariul mai aspru decât articolul… Iar blogosfera este un mediu mai caustic decât majoritatea bisercilor, pastorilor, ușierilor, etc.

  5. 1. Dacă nu sînteți genul de blogger care reacționează, atunci de ce ați reacționat?

    2. Dacă nu aveți de gînd să reacționați / conversați, atunci de ce îmi puneți o întrebare?

    3. De ce, în întrebare, dați un ANUMIT citat? Eu nu am comentat ACEL citat!:.. Ci altele…

    4. Vreți să aveți parte de „o citire bine intenționată”? Mie de ce nu îmi oferiți o citire bine intenționată a comentariului meu?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: