Postat de: Doru Cîrdei | 13/12/2010

CERE, CAUTĂ, BATE!

Trei verbe care ne propulsează spre nelimitatele resurse divine. De ce totuși așa de puțini creștini beneficiază de promisiunea maximă făcută de Dumnezeu: „… oricine cere, capătă” (Luca 11:10)?

Relația noastră cu Dumnezeu este nesatisfăcătoare. Cei mai mulți dintre noi încercăm să-L influențăm pe Dumnezeu, deși știm prea bine, că trebuie să-L urmăm. Biblia spune: dacă nu ne condamnă inima, avem îndrăzneală la Dumnezeu… Trăim trista contradicție a convingerii că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu mai mult și a deciziei de a-L ține la distanță. Deși știm că El are dreptate în orice domeniu, de fiecare dată, totuși nu suntem dispuși să renunțăm la „dreptatea” noastră. Această relație superficială cu Dumnezeu produce o viață spirituală mediocră. Ne plângem nemulțumiți de insuficiență duhovnicească, însă nu vrem să renunțăm la această „zonă de confort”. Până când vom continua așa?

Este timpul să decidem că prioritatea vieții noastre este și va fi apropierea de Domnul! Să dezvoltăm și să vindecăm relația noastră cu El. Să capitulăm în fața Sa, renunțând pentru totdeauna la ideile și interesele noastre personale. Să tânjim după tiparele Sale de gândire și după influența Sa irezistibilă. Acum, chiar din acest moment!

Atitudinea noastră față de Dumnezeu este confuză. Creștinismul oscilează între „lucrarea Domnului” și afacerea noastră proprie. Când asculți rugăciunile celor mai mulți oameni „credincioși” îți vine să crezi că aceștia cer de la Dumnezeu cele necesare pentru a face lucrarea Sa. Când, însă, analizezi modul în care investesc și administrează resursele primite de la El, tragi concluzia că își zidesc propria lor împărăție. Această neclaritate limitează elanul rugăciunilor noastre, însă ne aranjează! Da, deoarece putem totuși obține ceva de la Dumnezeu și apoi pentru că avem „libertatea” de a deveni proprietarii acelor bunuri. Realitatea însă, este că în acest mod obținem foarte puțin de la Dumnezeu și că ne facem inovați de furt față de El. Mediocritatea noastră spirituală este caracterizată de falsa dedicare în slujba lui Dumnezeu.

Clarifică acum atitudinea ta față de Dumnezeu. Dedică-te pe tine însuți în mod deplin, real, Lui. Aici începe o nouă perspectivă, un nou orizont. Dedicarea ta autentică este de acum, adevăratul tău tupeu în rugăciune. Când Dumnezeu află că tu nu mai urmărești interese personale, El este gata să-ți încredințeze din ce în ce resurse și responsabilități mai mari. Un om cu adevărat dedicat lui Dumnezeu, este un om de încredere al lui Dumnezeu! Tu ești acel om!

Lucrarea noastră spirituală este foarte limitată. Noi, creștinii moderni, suntem în stare să organizăm biserici, să promovăm misiuni, să lansăm proiecte, etc., care pot funcționa binișor, fără intervenții supranaturale ale lui Dumnezeu. Lucrarea noastră este atât de bine „gândită” încât suntem asigurați de un buget bine calculat, de resurse umane calificate corespunzător, de mijloace sofisticate pe măsură, etc., iar rugăciunea nu este decât o emblemă. Este singurul semn convențional distinctiv față de firmele comerciale seculare. Iată de ce lucrarea noastră este atât de limitată… Ea este pe măsura oamenilor și nu pe cea a lui Dumnezeu!

Pășește astăzi în supranatural. Angajează-te în proiecte imposibile, ca să ai motive „să ceri” și „să primești” de la Dumnezeu. Începe să operezi prin credință și să depinzi de Dumnezeu în rugăciune. Noi experiențe îți stau la dispoziție. Lucruri mari, pe măsura lui Dumnezeu vor deveni realitate în viața și lucrarea Ta. Aceasta este cu adevărat zona de confort a visurilor omului credincios!

Concluzii. Omul credincios este preocupat în mod fundamental de relația lui cu Dumnezeu. El este un căutător perseverent de Dumnezeu. Rugăciunea lui devine tot mai liberă. Cu cât se apropie de Dumnezeu mai mult, credinciosul este influențat de El. Începe să fie cu adevărat dedicat scopului divin și lucrează în mod responsabil pentru Dumnezeu. Dimensiunea lucrării în care este angajat omul lui Dumnezeu este determinată de credința și relația sa cu Domnul și nu de gândirea sa logică și de resursele limitate de care dispune. Viața lui este guvernată de credință. Acestui om Dumnezeu „… îi va da tot ce-i trebuie” (Luca 11:8). Fii tu, omul acesta!


Responses

  1. Sper să nu oscilăm în viaţa aceasta.

  2. Inca nu-l cunoastem cu adevarat pe Dumnezeu de aceea credem ca dimensiunea lucrarii lui Dumnezeu este la nivelul gandirii noastre logice si conform resurselor limitate de care dispunem.
    Iar cand IL cunoastem ne este greu sa renuntam la ideile si interesele noastre deoarece eul nostru obisnuit cu o astfel de atitudine prloclama „dreptatea noastra”.
    Cunoscand pe Dumnezeu, omul trebuie sa devina DEPENDENT de EL in fapta si-n cuvant, insa omul este obisnuit sa fie independent fata de Dumnezeu….sa faca totul dupa capul lui!….Ne este greu sa renuntam la ceea ce a fost pana ieri viata cotidiana,…omul este speriat de schimbare!…..

    DOAMNE AJUTA-NE SA CAPITULAM IN FATA TA SI SA TE URMAM IN FAPTA SI-N CUVANT!

  3. De cateva saptamani nu gaseam adevarul despre situatia starii mele spirituale, acum mi-e limpede argumentul care l-ati atins m-a lamurit unde gresesc.

    DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE!

  4. Ca si Iona, cei mai multi crestini cred ca ei stiu mai bine ce-ar trebui facut, in ciuda faptului ca Dumnezeu este de alta parere.

    Trebuie intai sa fim aruncati in mare si sa stam o perioada singuri cu ideile noastre in pantecele balenei ca apoi sa capitulam in fata Celui Atotstiutor ca si Eclesiastru ajungand ” la cunostinta ca tot ce face Dumnezeu dainueste in veci, si la ceeea ce face Dumnezeu nu este nimic de adaugat si nimic de scazut”

    Unii crestini inca nu au inteles ca „cunoastem in parte” iar Dumnezeu cunoaste totul!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: