Deoarece suntem un popor care se identifică cu creștinismul, este necesar să-L implicăm pe Dumnezeu în procesul alegerilor. Creștinii practicanți se roagă pentru acțiunile planificate și acționează în conformitate cu ceea ce s-au rugat, cu convingerea că sunt ghidați de Dumnezeu. Sunt cel puțin patru rugăciuni pe care trebuie să le includem în viața noastră zilnică în această perioadă…
Rugăciune pentru candidați
Doamne, îți mulțumesc pentru oportunitatea de a ne alege conducătorii în baza principiului rotației. Te rog să binecuvântezi personale care candidează cu sănătate și să le îndrepți inimile spre Tine, pentru a da dovadă de caracter integru și atitudine de slujire. Mijlocesc pentru protecția familiilor lor și Te rog să-i inspiri în procesul de elaborarea a agendei lor. Ajută-i să își prezinte agenda în mod clar și cu sinceritate și dăruiește-le voința de a se conforma voii Tale.
Rugăciune pentru alegători
Tată Ceresc, îți mulțumesc pentru înțelepciunea pe care o dai cu bunăvoință oamenilor. În această vreme a deciziilor la scară națională, Te rog în mod insistent să dăruiești tuturor cetățenilor înțelepciunea de a vota și de a da votul candidatului al cărui caracter se armonizează mai bine cu valorile Tale și a cărui plan de guvernare slujește obiectivelor Tale. Doamne, dăruiește-ne perspectiva Regatului Tău și ajută-ne pe toți să-l alegem pe cel ales de Tine.
Rugăciune pentru cel care va fi ales
Bunule Dumnezeu, te rog pentru persoana care va ocupa această funcție de stat în urma alegerilor. Dăruiește-i Doamne, abilitatea de a câștiga bunăvoința populației în spiritul unității în diversitate, pentru a urma planul aprobat de Tine. Mă rog pentru omul care ne va conduce să fie împuternicit de Tine pentru a administra într-un mod constructiv criticile și opoziția. Te mai rog să-L faci dușman al nedreptății și corupției și să-i dai o atitudine de inițiativă în tot ceea ce te onorează pe Tine.
Rugăciune pentru cel care nu va fi ales
Stăpâne Etern, îți mulțumesc pentru că ai ultimul cuvânt în toate și cunoști mai dinainte totul. Te rog să ne ajuți să înțelegem că Tu ești suveran și în acest proces electoral. Dăruiește bucurie decentă celor care vor celebra victoria voturilor lor și maturitate îngăduitoare celor care nu-și vor vedea visul împlinit votând la aceste alegeri. Doamne nu ne lăsa să ajungem cu inimile împietrite și să derapăm în discordii și revolte. Ajută-ne să înțelegem că planurile Tale sunt superioare planurilor noastre și Tu numești pe cei care ocupă funcții de stat.
Ne rugăm Tată, în numele prețiosului Tău Fiu, Isus Cristos. AMIN!
Ce ai mai adăuga la cele de mai sus? Este ceva care ar trebui corectat? Dacă crezi că îți pot fi de folos în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md
Sunt obligați urmașii lui Isus să voteze? Au creștinii responsabilitatea morală sau biblică de a se implica în conducerea statului? În ce mod putem aplica principiile lui Dumnezeu în viața politică și culturală a țării și a lumii?
Prea mulți creștini practicanți au tendința de a se retrage din viața publică sau deja s-au retras. Prin urmare, majoritatea oamenilor credincioși nu au o concepție clară cu privire la relevanța socială a Evangheliei, ceea ce dă de înțeles lumii că credința în Isus nu poate concura cu alte ideologii. Nu, în loc să ne resemnăm, trebuie să acționăm implementând principiile divine în toate domeniile vieții – inclusiv în sfera politică, care determină viața publică a oamenilor. Iată câteva principii care ne-au fost încredințate, iar aplicarea lor publică nu este opțională…
DUMNEZEU ESTE ACTIV ÎN VIAȚA POLITICĂ
În Cartea Sa (Romani 13:1-7), Dumnezeu ne-a comunicat că autoritățile statului sunt stabilite de El, iar oamenii care îndeplinesc aceste funcții sunt „servitorii lui Dumnezeu pentru binele tău” administrând justiția civilă. Biblia abundă în exemple de oameni credincioși care au implementat valorile Sale în viața țării: Iosif, Estera, Daniel, etc.
Lucrarea Domnului Isus a fost holistică soluționând nevoile spirituale și fizice ale oamenilor. Apostolul Pavel a pledat pentru o abordare comprehensivă a slujirii: „să facem bine tuturor oamenilor” (Galateni 6:10), instruindu-l pe discipolul său Timotei să susțină în rugăciune toți oamenii și pe „toți cei care dețin funcții importante în societate; pentru ca astfel să putem fi liniștiți, trăind cu demnitate viața religioasă.” (1 Timotei 2:1-2 BVA).
Urmașii devotați ai Domnului Isus au responsabilitatea de a coopera cu Dumnezeu și de a administra binecuvântările care le-au fost încredințate. Deoarece a vota are de a face cu încredințarea autorității, credincioșii care trăiesc în țări democrate trebuie să-și exercite votul într-un mod care îl onorează pe Dumnezeu și vizează bunăstarea celor din jur. Dumnezeu se implică în politică prin intermediul oamenilor Săi de încredere.
A NU FACE POLITICĂ ÎNSEAMNĂ A FACE POLITICĂ
Creștinii care evită să se implice în politică pentru ca nu cumva să fie prea implicați în politică susțin în mod tacit zona de confort care poate fi deosebit de inconfortabil caracterizată de corupție, nedreptate și imoralitate legală. Înainte de cel de-al doilea război mondial credincioșii din Germania au capitulat în fața nazismului, evitând să denunțe în mod explicit ideologia anti-creștină a lui Hitler. În ultimii ani, pasivitatea creștinilor față de procesul electoral a creat context pentru adoptarea unor legi care amenință principiile și valorile lui Dumnezeu.
În timp ce Biserica nu trebuie să se alinieze politic, ci este bine să includă persoane cu diferite opinii politice, are responsabilitatea de a cultiva în rândurile credincioșilor nobila misiune de a se ruga pentru liderii politici și de a cere călăuzirea lui Dumnezeu în procesul electoral, votând așa cum îi îndeamnă conștiința, din perspectiva Regatului lui Cristos și a scopului Său în această lume.
VOTĂM PENTRU SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR
Oamenii credincioși trebuie să-și dea votul pentru acei lideri care prezintă încrederea că vor contribui la soluționarea celor mai grave probleme din perspectiva lui Dumnezeu: avortul, căsătoria, corupția și sărăcia. Este evident că Dumnezeu explică faptul că viața începe în momentul concepției iar avortul este omor (vezi Ex. Exodul 21:22; Psalmii 139:13-16, 22:10, 51:5-6; Iov 3:3; Ieremia. 1:4-5; Isaia 49:1; Luca 1:39-45; Galateni 1:15).
Căsătoria este clar definită în Cartea lui Dumnezeu, în mod nenegociabil, ca un legământ pe viață între un bărbat și o femeie (Geneza 2:24, Matei 19:5, Marcu 10:6- 9, Efeseni 5:22-23) și nu este nici o ambiguitate cu privire la imoralitatea relațiilor homosexuale (Geneza 19:1-5; Leviticul 18:22, 20:13, Romani 1:24-28; 1 Corinteni 6:9-11;1 Timotei 1:10-11).
Corupția și nedreptatea este o problemă gravă din perspectiva divină (Proverbe 28:15, 29:2; Efeseni 5:11; Isaia 1:4). La fel și sărăcia, întreaga Biblie fiind străbătută de tema preocupării lui Dumnezeu față de cei săraci (Proverbe 3:27- 28, 22:22-23, 31:8-9; Isaia 1:17, 10:1-3; Zaharia 7:8-10), iar Domnul Isus a dat dovadă că îi pasă de cei nevoiași (Matei 11:4-6, 25:45; Luca 6:20-21, 14:14).
Din acest motiv, creștinii devotați abordează procesul politic cu un set de priorități influențate de valori și preocupări adesea nefamiliare majorității cetățenilor. Atenție: trebuie să dăm dovadă de respect față de cei cu care nu suntem de acord și le dăm votul celor care, cu ajutorul lui Dumnezeu, pot soluționa aceste probleme grave.
CONCLUZII
Nici un partid politic nu este creștin în sensul că fiecare poziție politică pe care o promovează se aliniază în mod perfect cu Biblia. De asemenea, cei mai mulți oameni care candidează din partea partidelor sau în mod independent, nu sunt perfecți din punct de vede spiritual-teologic. În spiritul îngăduinței creștine, trebuie să dăm dovadă de dragoste și față de cei care nu împărtășesc valorile și principiile lui Dumnezeu, însă votul, îl dăruim așa cum ne inspiră Duhul Domnului, oamenilor care prezintă cele mai multe motive de încredere că vor conduce și vor crea legi în acord cu principiile clare, eterne, ale lui Dumnezeu. Noi facem totul pentru a lucra împreună cu Dumnezeu în viața publică a țării și a lumii. Doamne ajută!
Ce ai mai adăuga la cele de mai sus? Este ceva care ar trebui corectat? Dacă crezi că îți pot fi de folos în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md
Deși cei mai mulți dintre noi doresc nespus de mult revenirea la normal, este greu de revenit la normal când normalul nu mai există. În realitate, am fost aruncați într-o perioadă îndelungată de nesiguranță, imprevizibilitate și instabilitate. Cum să-ți conduci familia, echipa sau organizația în această perioadă de instabilitate? Tiparul de gândire al conducătorului influențează procesul său decizional și în mod implicit ceea ce se întâmplă cu cei conduși de el: eșuează, supraviețuiesc sau prosperă. Iată trei tipuri de gândire evidente în vremuri instabile…
Mentalitatea rigidă. Oamenii care gândesc în acest mod, își spun lor înșiși în vreme de instabilitate: nu-mi vine să cred că ceea ce se întâmplă este adevărat, nimeni nu poate face nimic în această situație. Sau, eu nu sunt pregătit pentru aceasta; alții, care se bucură de alte resurse poate vor face față cumva, eu, însă, nu. Acest tipar de gândire este inflexibil la avalanșa schimbărilor caracteristică perioadei de instabilitate. Acești oameni gândesc că nu se poate face nimic și își păstrează metodele sacrificându-și misiunea. Ei reacționează, nu conduc. Ei așteaptă ca toate lucrurile să revină la normal. Această așteptare adesea duce la faliment, deoarece viața în lume este instabilă, mereu în schimbare, iar perioada de instabilitate le amplifică. Caracteristica de bază a acestui tipar de gândire este focusarea pe ceea ce nu poate fi controlat, nu pe ceea ce poate fi controlat. Asemenea persoane aleg să fie victime a ceea ce întâmplă în jurul lor.
Mentalitatea ezitantă. Persoanele care au o gândire ezitantă se întreabă mereu, când se va termina instabilitatea și sunt mulțumiți cu rezultatele curente. Acest mod de gândire are ca scop supraviețuirea în vreme instabilă. Cei care posedă această mentalitate sunt dispuși să face anumite schimbări pentru a se adapta, cu speranța că în curând vor reveni la normal. Ei se concentrează în totalitate la ceea ce sunt obișnuiți să facă, la modul în care făceau ceea ce făceau, înainte de apariția schimbărilor majore de context. Prioritate lor este menținerea, nu misiunea. Tot ce își doresc este să depășească cu bine perioada critică, iar schimbările pe termen lung, ei le privesc ca obstacole nu ca oportunități. Dacă identifică o abordare rezonabilă, o îngheață și o păstrează pe termen lung. Conducătorii cu mentalitate ezitantă pun misiunea în slujba metodelor și deși nu sunt împotriva schimbărilor, le amână, iar organizațiile pe care le conduc sunt mediocre.
Mentalitatea agilă. În vreme de impredictibilitate și instabilitate, flexibilitatea este o abilitate, iar agilitatea este o super-putere. Cei care posedă o mentalitate agilă, în vremuri provocatoare, se concentrează la ceea se poate face, nu la ceea ce nu se poate. Ei se întreabă care metode noi ar sluji scopului, sunt gata să probeze idei noi și cred că schimbările pot da viață misiunii și pot contribui mai bine la îndeplinirea ei. În conducere, oamenii cu mentalitate agilă simplifică structurile și procedurile pentru ca organizația să fie agilă. Acești lideri înțeleg că aproximativ 20% din ceea ce fac generează 80% din rezultate, iar în perioada de instabilitate este mai înțelept să pui energie în mai puține domenii care sunt mai productive și sunt dispuși să renunțe la ceea ce slujea scopului cândva, însă nu mai slujește în prezent. Instabilitatea, pentru asemenea persoane și pentru organizațiile lor este sezonul prosperității.
Concluzie. Înțelepciunea antică ne avertizează că omul este și acționează așa cum gândește (Biblia, Proverbe 23:7). Perioadele de instabilitate, care se repetă pe parcursul istoriei, nu fac altceva decât să mărească efectul tiparului de gândire al conducătorului și accelerează falimentul, asigură supraviețuirea și chiar duc la prosperitate. Deoarece sunt o persoană a credinței, am convingerea că Dumnezeu dorește să ne dezvolte în primul rând gândirea. Mă întristează mințile rigide și ezitante care mărturisesc crezul creștin. Vestea bună este că mentalitatea poate fi dezvoltată și oricine poate ajunge la o gândire agilă. Perioada îndelungată de incertitudine și instabilitate accelerează și acest proces! Doamne ajută!
Ce zici cu privire la cele scrise mai sus? Ce ar mai putea fi adăugat sau schimbat? Dacă crezi că îți pot fi de folos în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md
Toți avem bune intenții și în același timp toți avem tendința naturală de a ne scuza și eschiva când vine vorba de a le duce la îndeplinire. Teologul mozaic care a tras concluzia clară că Isus promovează cu fermitate iubirea aproapelui, a schițat „dilema” identificării aproapelui (Luca 10: 25-37). Nouă, criza pandemică ne-a mai sugerat o „dificultate” deoarece trebuie să păstrăm distanța socială. Gândindu-mă că în această perioadă oamenii din jurul nostru au nevoie de slujirea noastră, am identificat patru modalități de a-ți iubi aproapele deși nu poți să te apropii de el.
Îți poți iubi aproapele rugându-te pentru el. Această criză i-a determinat pe unii oameni care nu se rugau să înceapă să se roage și mulți din cei care respingeau susținerea în rugăciune au început să o accepte și să o prețuiască. Roagă-te pentru rudele tale, pentru prietenii tăi, colegii tăi, pentru vecinii tăi. Contactează-i telefonic, comunică-le că te rogi pentru ei și cere-le eventuale motive de rugăciune. Ieși la „plimbări” de rugăciune în vecinătatea locuinței tale, cu regularitate. Roagă-te pentru cei bolnavi și pentru protecția sănătății tuturor.
Îți poți iubi aproapele încurajându-l. Oricine are nevoie de încurajare din când în când, însă în această perioadă cei mai mulți o necesită mai mult ca oricând. În primul rând, nu transmite celor din viața ta mesaje negative nici prin SMS, Messenger, rețele de socializare, etc. (prea mulți fac acest „serviciu”). Folosește aceste căi de comunicare pentru a transmite speranța și curajul pe care îl porți în inima ta în care locuiește Cristos. Ce-ar fi dacă ai scrie cu cretă pe trotuarul din fața casei mesaje de încurajare? Cine ar trebui să fie cei mai încurajatori oameni în această perioadă, dacă nu cei care L-au luat în serios pe Dumnezeu?
Îți poți iubi aproapele slujindu-i. Întreabă-te ce ai putea face în mod practic pentru ușura viața celor vulnerabili sau carantinați la domiciliu. Ai putea afla cine are nevoie să-i faci cumpărăturile sau să-i duci gunoiul. Sau un alt serviciu. Oferă-ți voluntariatul. Ai putea plasa notițe cu numărul tău de telefon și disponibilitatea de a sluji, în locurile publice (casa scării, stațiile mijloacelor de transport în comun, etc.). Serviciul de asistență socială ar putea să-ți recomande anumite adrese care au nevoie de o binefacere. Cine caută, găsește…
Îți poți iubi aproapele oferindu-i ajutor. Fii generos față de oamenii cu care te intersectezi în aceste zile. Nu permite preocupării de a identifica pe cei care abuzează și vor să profite nejustificat de ajutor să o ia înaintea preocupării de a afla cine sunt cei care duc lipsă de medicamente de primă urgență, de hrană, apă, precum și bunuri de primă necesitate. Împarte ce poți cu aceste persoane. Lansează o inițiativă pentru finanțarea unei cauze nobile, online. Inspiră-i și pe alții să dea o mână de ajutor alături de tine. Să nu rămânem doar cu vorbele frumoase – suntem în stare și de fapte frumoase!
Concluzie. În această perioadă biserica nu este închisă ci este plecată pe teren. Restricțiile oficiale nu interzic iubirea aproapelui. Trebuie doar să clarificăm cine este el și în ce mod îl putem iubi, păstrând distanța socială. Vechea zicală indică: „Cine vrea să facă ceva, găsește modalități, cine nu vrea să facă ceva, găsește scuze.” Tu ce crezi cu privire la modalitățile de a-ți iubi aproapele pe care le-am scris mai sus? Ce ai mai adăuga? Ce din ceea ce am scris ai reformula? Dacă crezi că îți pot fi de folos în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md
Desigur orice om care și-a asumat responsabilități de conducere în cadrul bisericii locale este nerăbdător să relanseze adunările publice ale credincioșilor. Și eu voi celebra relansarea lor. Este regretabil însă, că prea mulți numesc aceasta „redeschiderea bisericilor”, de parcă bisericile au fost închise… Totuși care este adevăratul motiv care generează această dorință de nestăpânit? Ne grăbim spre adunări de dragul lui Dumnezeu sau al idolilor? Următoarele întrebări ar trebui să ne aducă claritate.
Suntem siguri că nu de dragul idolului programului? Când ne dorim să revenim la „normal”, ne gândim în primul rând la relația cu Dumnezeu, la gradul de dedicare pentru a îndeplini planul Său, sau ne dorim să revenim la program, așa numitul „serviciu divin” de care suntem îndrăgostiți? Nu cumva am ajuns să slujim prea mult tiparul religios, cel care ar trebui să ne slujească atât nouă cât și scopului lui Cristos? Suntem siguri că nu ne grăbim să ne închinăm idolului numit programul adunării publice? Ce măsuri putem lua pentru a fi siguri că Dumnezeu, scopul și prioritățile Sale va genera programul adunărilor noastre când vor fi relansate?
Suntem siguri că nu de dragul idolului controlului? Tânjim atât de mult pentru a avea oportunitatea de a organiza adunări publice, deoarece Dumnezeu ne-a convins și ne-a responsabilizat să slujim oamenilor în numele Lui, sau din cauza dorinței firești de a controla oamenii, cât mai mulți oameni? Se prea poate că am vrea să știm din nou câți, cine, cum, participă la adunări, nu? Cum se îmbracă, cum se conformează, etc.? Să fim sinceri: chiar nu suferim în această perioadă că am pierdut controlul? Nu este adevărat că un număr mult prea mare de conducători din spațiul evanghelic pun egal între verbele a conduce și a controla? Deci suntem siguri că nu urmărim să ne închinăm contemporanului idol al controlului, cât mai repede?
Suntem siguri că nu de dragul idolului clădirii? Numărăm zilele până în momentul în care vom fi în drept să avem adunări în spațiile bisericii, pentru că știm că acestea facilitează manifestarea prezenței lui Dumnezeu, sau ne identificăm mult prea mult cu o clădire. De ce o numim casa lui Dumnezeu? De ce o prețuim atât e mult? De ce ne reprezintă atât de mult? De ce în multe cazuri sediul bisericii este mai actualizat decât programul bisericii? Clădirile fac bisericile noastre renumite în comunitate? Da, este o întrebare pertinentă: suntem închinători pasionați ai idolului clădirilor bisericilor noastre, sau ai lui Dumnezeu?
Concluzie. Întrebările de control ar putea continua, în dreptul idolului statisticilor, al banilor, etc. și, noi trebuie să facem totul ca Isus să fie central în tot ceea ce organizăm, iar misiunea cu care ne-a responsabilizat – ucenicia – trebuie îndeplinită în mod eficient, indiferent de vremuri și împrejurări.
Tu ce crezi cu privire la întrebările pe care le-am scris mai sus? Ce ai mai adăuga? Ce din ceea ce am scris ai reformula? Dacă crezi că îți pot fi de folos în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md
Toți așteptăm să avem libertatea de a ne reîntâlni la adunările publice ale bisericii din care facem parte. Pastorii așteaptă chiar mai mult. Unii chiar se luptă pentru a redobândi acest drept constituțional, în țările în care libertățile fundamentale ale omului sunt respectate. Totuși, între timp, trebuie să găsim răspunsul optim, în context, la cel puțin următoarele întrebări cu privire la reluarea întrunirilor credincioșilor.
Vor învinge oamenii frica și vor participa la adunări? Care oare este procentul de credincioși care vor prefera să participe în continuare la adunările online, ale bisericii din care fac parte sau ale altor biserici? Câți dintre participanții frecvenți la adunările bisericii de la începutul anului, sunt gata să dea dovadă de curaj, participând în persoană la adunarea publică a bisericii? Cei care vor învinge frica se vor simți mai spirituali și vor condamna pe fricoșii comozi care vor continua să participe online? Trebuie să prevenim aceste atitudini diferite sau trebuie să le acceptăm și să le slujim?
Va trebui să oferim adunări online, în continuare? Cât de necesar va fi să păstrăm adunările online, care poate afecta negativ participarea în persoană? Trebuie adunările online să rămână opțiunea de bază, în prima perioadă de redeschidere a adunărilor publice, sau ele trebuie reduse la statutul de opțiune secundară? Trebuie să păstrăm capacitatea online a bisericii, să o creștem sau să o reducem, în momentul în care vom avea libertatea de a organiza adunări publice?
Ne va reuși o adunare marcată de reguli rigide? În ce mod adunările publice ale credincioșilor, cu respectarea distanței care probabil va fi impusă în prima perioadă, vor sluji scopului bisericii? Cât de mult va suferi dimensiunea relațională a comunității spirituale din cauza acestor măsuri de siguranță? Cât de bine ne vom simți întâlnindu-ne cu prieteni și oameni de încredere, fără să avem libertatea să ne apropiem unii de alții, să batem palma ca între prieteni? Ce vom simți cântând și rugându-ne purtând măști medicale? Suntem pregătiți să predicăm din spatele măștii, la propriu?
Suntem dispuși să regândim unele practici? Vom avea dreptul să distribuim din mână în mână elementele Cinei Domnului, în unele biserici, mai multe persoane să folosească pahar comun? Va fi posibil să ne împărtășim fără părtășie? Ce alternative am putea identifica? În ce mod vom practica închinarea cu daruri, dacă după toate probabilitățile, nu vom avea dreptul de a transmite de la persoană la persoană recipientul pentru colectarea donațiilor?
Cum vom administra numărul limitat al participanților? Cum vom proceda, dacă ni se va cere să nu depășim 100 de persoane la o adunare publică? Dar dacă numărul maxim va fi mai mic? Vom organiza adunări repetate, cu conținut identic? În ce mod vom evita sosirea unor persoane la o adunare la care nu au acces, din cauza numărului limitat deja ocupat? Cum vom scăpa de cultura „numărului limitat” la adunările publice, pentru a relansa cultura recepției unui număr cât mai mare posibil de participanți?
Concluzie. Liderii excelenți pun întrebări excelente. Aceasta îi ajută să anticipeze probleme, să identifice soluții și să fie demni de urmat. Dacă abordăm următoarea etapă a bisericii, cea post Stare de Urgență, ca o revenire la „normal” fără nici o problemă, ne facem vinovați de superficialitate de neiertat. Însă, dacă în timp așteptăm și urmărim recâștigarea libertății de a organiza adunări publice, formulăm întrebări despre „noul normal”, am putea identifica soluții și măsuri eficiente, din perspectiva scopului încredințat de Stăpânul Bisericii.
Tu ce crezi cu privire la întrebările pe care le-am scris mai sus? Ce ai mai adăuga? Ce din ceea ce am scris ai reformula? Dacă crezi că îți pot fi de folos în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md
Ne aflăm în mijlocul unei grave crize cauzată de pandemie care a generat serioase provocări precum: noi restricții, pierderi de locuri de muncă, recesiune economică și creșterea nesiguranței. Această nouă realitate a afectat și bisericile locale (și alte organizații), care nu au mai avut libertatea de a organiza adunări publice și au fost nevoite să-și regândească metodele de slujire în cea mai mare grabă.
Ce pot face oamenii care îndeplinesc roluri de conducere în rândurile credincioșilor pentru a face față acestor provocări? Care este viitorul bisericii în mediul post-pandemic? Așa după cum organismul uman are nevoie de o perioadă de recuperare în urma unei afecțiuni, și organizațiile au nevoie de un proces de relansare după o perioadă critică.
Consider că există șapte pași esențiali pentru ca biserica să propășească în contextul post-pandemic (se aplică și altor organizații). Acești șapte pași i-am formulat în formă de întrebări, în jurul a șapte cuvinte cheie (7XP): publicul, perspectiva, planul, procesul, personalul, programul și pasiunea. Următoarele întrebări îți pot fi de mare folos în procesul de pregătire a bisericii pentru relansarea ei în forță după perioada critică.
PUBLICUL. Care este publicul vizat cu slujirea bisericii în timpul crizei și după ce ea va înceta? Cine sunt beneficiarii direcți ai slujirii: oamenii care nu fac parte din biserică sau doar cei care fac parte din biserică? Sunt acțiunile orientate spre interior sau spre exterior? Pentru cine există biserica: pentru comunitate sau pentru membrii care o compun? Modul în care definești biserica și beneficiarii ei direcți și indirecți determină măsurile și acțiunile pe care le întreprinzi în prezent, precum și cele pe care le vei promova după ce se va încheia perioada pandemică.
PERSPECTIVA. Care este perspectiva conducerii bisericii și a oamenilor care fac parte din ea cu privire la lume și viață? Înțeleg liderii bisericii că o asemenea criză produce schimbări majore în modul de gândire al oamenilor, stilul lor de viață și al preocupărilor lor? Este dispusă biserica să se adapteze pentru a putea sluji eficient nevoilor noi din timpul crizei și al celor care vor apărea după criză? Perspectiva cu privire la schimbarea culturii și identității bisericii, va duce la pregătirea ei pentru a prospera după ce vremea încercării se va încheia.
PLANUL. Care este planul ce descrie ceea ce trebuie să facă liderii bisericii astăzi pentru a putea îndeplini obiectivele pe care le vor a fi îndeplinite mâine? Există un plan care să asigure direcție și funcționare eficientă pentru durata pandemiei? Care este planul pentru perioada post-pandemică? Cine nu planifică, planifică să eșueze. Restricțiile impuse limitează unele activități, cum sunt adunările publice, iar aceasta ne oferă timp și energie pentru gândire strategică și planificare în vedere reușitei post-pandemice.
PROCESUL. Este procesul clar definit? Este definită viața spirituală în biserică ca un proces, în vederea unei dezvoltări continue a tuturor persoanelor? Sunt etapele procesului clare? Există o mișcare intenționată, asistată, de la un nivel la altul în cadrul procesului? A fost redefinit sau reclarificat procesul în timpul crizei? Răspunsurile bine gândite la aceste întrebări oferă bisericii eficiență în fața provocărilor din prezent și o pregătește pentru a face o diferență după ce va apărea vreme bună.
PERSONALUL. Este personalul potrivit pentru rolurile cheie? Sunt oamenii din componența echipei de conducere determinați pentru a nu renunța la scop și la valori, în ciuda dificultăților? Sunt conducătorii dispuși să adopte noi decizii, să probeze noi metode și să lanseze noi proiecte? Au liderii un plan de dezvoltare personală continuă? Participă ei cu interes la sesiuni de instruire și specializare specifică domeniului în care slujesc? Aceste întrebări pot conduce biserica pe calea succesului post-criză.
PROGRAMUL. Este programul flexibil pentru a sluji viziunii și scopului, sau el este scopul? Când au fost introduse ultimele schimbări în programul adunărilor și al evenimentelor bisericii? Care este procentul din program care se repetă în ultimele douăsprezece luni? Ce poate fi înlocuit în programul de slujire? Ce modele de program ale altor biserici care fac diferență ar putea fi folosite ca sursă de inspirație? Sunt conducătorii bisericii dispuși să regândească programul? Aceste întrebări ne pot ghida spre programul optim pentru un mare impact în lumea post-pandemică.
PASIUNEA. Dau oamenii dovadă de pasiune în ceea ce fac în viață în general și în cadrul bisericii în special? Ce poate fi făcut pentru a preveni scăderea gradului de pasiune și de dedicare în perioada crizei? Cum putem cultiva pasiunea pentru slujire și sacrificiu în cadrul bisericii? Care sunt metodele cele mai eficiente pentru a transmite entuziasm și pasiune unii altora în condițiile separării fizice? Perioada provocărilor administrată cu maturitate spirituală poate pregăti biserica pentru a triumfa în etapa post-criză.
Tu ce crezi cu privire la ceea ce am scris mai sus? Ce ai mai adăuga? Ce din ceea ce am scris ai reformula? Dacă crezi că îți pot fi de folos în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md
Aproape orice grupaj de știri în această perioadă are titlul, conține fraza sau ideea „numărul morților crește”. O căutare pe Google mi-a oferit 703000 de articole care includ această sintagmă în titlul lor, în 0,41 secunde. Deoarece suntem obișnuiți să gândim despre viață în mod superficial, acceptăm aceste informații ca fiind adevărate. Totuși adevărul nu este acesta…
Numărul deceselor nu crește, ci ritmul lor
Este adevărat, viața are prioritate, iar longevitatea este visul oricărei ființe umane, și nu numai. Orice efort depus pentru asigurarea bunăstării oamenilor trebuie prețuit. Măsurile pentru protecția sănătății populației sunt nu doar binevenite, ci imperative. Adevărații eroi sunt cei care își dau viața pentru salvarea vieților!
Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem adevărul crud, că moartea fiecăruia dintre noi este inevitabilă. Peste o sută de ani eu nu voi mai fi printre oameni și nici tu nu. Bolile și infecțiile oricât de devastatoarea ar fi la scară națională sau globală, doar produc suferință și grăbesc moartea oamenilor. Numărul morților rămâne neschimbat, deoarece toți vom muri.
Cui îi place gândul că este dator să moară? Poate cea mai mare dificultate a contextului pandemic este faptul că trebuie să ne gândim mai des și mai serios la deces. Dacă încetarea din viață ne este atât de comună tuturor de ce ar trebui să ne alarmăm și să ne îngrozim? Doar numărul morților nu poate ajunge mai mare decât numărul oamenilor.
Nu pot evita moartea, ci eternitatea ei
Adevăratul motiv pentru frică de moarte este nesiguranța cu privire la ceea ce va urma. Sau, mai rău, siguranța că ceea ce va urma este teribil. Conștiința umană indică faptul că în această lume există multă nedreptate. Dacă moartea este moarte eternă, înseamnă că dreptatea nici nu există, deoarece în final de la nobil la criminal toți au aceeași soartă. Scriitorul Alexandru Vlahuță a raționat profund: „Nu mă tem de moarte, ci de veșnicia ei.”
Măcar acum când titlurile știrilor ne determină, ar trebui sa ne punem o serie de întrebări. Dar dacă viața nu se sfârșește la mormânt? Dar dacă eternitatea înseamnă dreptate incoruptibilă? Dar dacă moartea veșnică este mai rău decât încetarea vieții pentru totdeauna? Dar dacă moartea este inaugurarea unei forme superioare de existență? Iar întrebările trebuie să continue. Dar dacă în timp ce nu pot evita moartea, aș putea evita eternitatea ei?
Pot privi partea plină a paharului
Există diverse aspecte pozitive ale acestei situații atât de negative, precum: munca eroică a medicilor și personalului sanitar, creșterea nivelului de cooperare și creativitate a clasei politice și a factorilor decizionali, mobilizarea urgentă a mediului cercetărilor științifice pentru a oferi un remediu, responsabilizarea publicului larg cu privire la normele sanitare, etc. Însă după ce va trece această criză, lucrurile vor reveni la normal, iar pandemia va deveni istorie.
Adevărata parte plină a paharului la care putem privi în aceste zile, care ne poate oferi o speranță și un viitor mai bun, constă în identificarea pașilor pe care trebuie să-i facem. La ce anume trebuie să renunțăm și ce anume trebuie să întreprindem?
În primul rând trebuie să renunțăm: la pretenția iluzorie de a deține controlul proceselor vitale ale umanității, la lupta acerbă pentru a obține reușite care nu înnobilează și la superficialitatea și artificialitatea vieții. În al doilea rând trebuie să recunoaștem că suntem neputincioși în fața morții și să luăm decizia de a ne pune toată încrederea în cel care a învins moartea prin învierea Sa – Domnul Isus Cristos. El este Domnul vieții și al eternității!
Fără Cristos viața este lipsită de semnificație și nedreaptă, iar moartea este o amenințare înfiorătoare. Cel care îl urmează pe Isus experimentează iertarea divină și intră în posesia vieții eterne. Aceasta este singura cale de a evita moartea eternă. Să ne ancorăm în Dumnezeu viața și numai așa moartea este răul care ne face bine: ne declanșează veșnicia glorioasă.
Ce ai putea adăuga la cele de mai sus? Cum am putea, în această perioadă, să ne îmbogățim viața cu ceea ce cu adevărat contează? Voi aprecia mult orice idee trimisă la adresa mea email: doru@filadelfia.md
Nu toți liderii știu că lor le place ceea ce celorlalți oameni nu le place. Din acest motiv, apar neînțelegeri, frustrări și dezamăgiri în actul conducerii. Dacă ești lider, te-ai putea identifica pe tine însuți în acest articol. Aceasta ți-ar putea fi de folos… Dacă nu ești lider, ai putea citi acest articol, gândind “Desigur! Este atât de clar! De ce conducătorul meu (neînțelept) nu înțelege aceasta?”
În calitate de lider cu ani de experiență în conducere, a durat mult până am constatat că ceea ce eu prețuiesc și mă pasionează este lipsit de importanță pentru oamenii pe care îi slujesc sau chiar deranjează. Pe termen lung, succesul în conducere depinde și de înțelegerea faptului că ceea ce noi liderii numim reușită nu înseamnă reușită pentru ceilalți. Fiind conștienți de această realitate, vom putea administra dinamica viziunii, a emoțiilor și a acțiunilor noastre asupra celor din jurul nostru. Iată doar câteva exemple…
PARCAREA AGLOMERATĂ
Nouă liderilor ne place să vedem parcarea bisericii aglomerată. Înainte să înceapă adunările, obișnuiesc să întâmpin oamenii în holul de recepție și (mă spovedesc puțin) nu neglijez să trag cu ochiul dacă toate locurile sunt ocupate în mica parcare a Bisericii Filadelfia. Nu spun că aceasta este bine, ci spun adevărul. Pastorului coordonator din mine nu-i place să vadă locuri libere în parcare. Îmi place când văd toate locurile în parcare ocupate. Mai mult, îmi place să parchez mașina mea în alte locuri din vecinătatea biserici pentru a oferi cât mai multe locuri de parcare oaspeților. Îmi place să le cer și celorlalți lideri din rețeaua de conducere a bisericii noastre să facă același lucru.
Însă dacă ești unul dintre oaspeții sau dintre participanții frecvenți la adunările bisericii noastre, desigur, nu te bucuri dacă parcarea este aglomerată. Nici cei care slujesc în Echipa de Vis pentru asistență în parcare nu celebrează aglomerația. Nici liderii cărora le cer să nu parcheze în parcarea bisericii nu le face plăcere aceasta… Cui îi place o parcare aglomerată? Doar liderilor. Celorlalți, nu.
SALA PLINĂ
Dacă liderilor le place să vadă parcarea aglomerată, în mod sigur le place să vadă și sala pentru adunări plină. Această plăcere ne plasează pe noi liderii într-o zonă a motivațiilor combinate. Pe de o parte, este extraordinar să vezi mulțimea oamenilor care participă la adunări și fac parte din mișcarea transformatoare a lui Isus, ceea ce va produce schimbare în viețile lor. Pe de altă parte, avem de a face cu satisfacția nesănătoasă pe care o generează succesul, statisticile… care trebuie administrată cu rugăciune sinceră și mărturisire.
În timp ce liderul admiră aglomerația sălii pentru adunare, aceasta creează probleme oaspeților. Cu câtă dificultate reușește, în cultura noastră, un oaspete să pășească pragul pentru a participa la o adunare a bisericii, pentru a constata că nu este loc pentru el… iar dacă a venit cu întreaga familie, nu găsesc locuri libere pentru a se așeza împreună. Peste tot, trebuie să stea la rând: la baie, la apă potabilă, etc. Aglomerația la adunări nu este un stres doar pentru Echipele de Vis care slujesc, ci și pentru participanții pe care dorim să-i slujim. Pentru ne-lideri, o sală aproape plină este mai plăcută decât o sală arhiplină. Să nu ne lăsăm orbiți de plăcerea de a vedea sala aglomerată, în detrimentul eficienței slujirii celor care ar putea deveni urmași devotați ai lui Isus. Am putea trece la adunări repetate la diferite ore…
CREȘTERE RAPIDĂ
Din nou, este necesară verificarea motivației, însă creșterea numerică rapidă este plăcerea liderilor. Dublarea sau triplarea numărului participanților la adunări, într-o perioada relativ scurtă de timp, produce satisfacție celor mai mulți lideri. Această experiență îți dă oportunitatea să observi multe vieți transformate. Totuși, între noi liderii, creșterea numerică este un lucru, însă creșterea numerică continuă este ceva puțin diferit. Se spune că orice creștere peste 30% este greu de menținut pe termen lung. Noi știm că așa este…
Această creștere rapidă adaugă stres întregii structuri de conducere, responsabililor, participanților, oaspeților, tuturor. Dacă discuți cu cei care trebuie să administreze fluxul de oameni, să asigure condiții optime copiilor și care trebuie să îndeplinească acțiunile ulterioare pentru a conecta oaspeții, vei descoperi că nu vorbesc despre creștere cu cea mai mare plăcere. Iar noi liderii, adesea, suntem ultimii care simțim această neplăcere. În timp ce ne place creșterea, să ne ocupăm de problemele care ea le implică.
INFORMAȚII POZITIVE
Vă mărturisesc că foarte adesea mă întreb “nu este nimeni care are să-mi spună ceva pozitiv?” De ce noi liderii trebuie să ascultăm doar problemele și nevoile oamenilor? Cui îi plac informațiile negative? Aștept cu nerăbdare orice știre despre cea mai mică reușită. Plăcerea de a auzi vești bune mă ispitește să le amplific pe cele puține și mici pe care le aflu…
Totuși, prin definiție, biserica este metoda lui Dumnezeu pentru soluționarea falimentelor și disperării oamenilor. În timp ce nouă liderilor ne place să ascultăm informații pozitive, celorlalți oameni le place să întâlnească oameni de încredere cărora să le poată împărtăși amarul și disperarea vieții lor. Cea mai bună veste pe care un lider spiritual o poate auzi este adevărul sincer, spus de oameni care caută un remediu divin. Să creăm în jurul nostru un mediu al încrederii, pentru ca oricărui om să-i placă să-și deschidă inima. Rolul nostru, al liderilor, este să ascultăm vești rele, cu îngăduință și să oferim Vestea cea Bună celor loviți de valurile vieții.
INOVAȚII PRACTICE
Un alt lucru plăcut celor mai mulți lideri și neplăcut pentru toți ceilalți este inovația practică. Mai ales dacă liderul susține că nu este greu de implementat acea schimbare. Liderul vizionar, dotat cu creativitate, aproape de fiecare dată subestimează volumul de lucru necesar unui nou proiect. Eu am descoperit că așa procedez cu mine însumi… însă în special cu Echipa mea, dacă nu sunt atent. Mai ales în acele domenii în care eu nu sunt implicat direct, practic.
Cum să ajutăm pe cei din jur să le placă puțin mai mult inovațiile practice promovate de noi liderii? Două lucruri: (a) să nu le spunem cât timp au la dispoziție pentru a implementa inovația, ci mai curând să-i întrebăm de cât timp au nevoie, (b) să-i întrebăm cum se simt cu privire la acea inovație, înainte de a-i întreba cum reușesc implementarea ei. Oamenilor le place să-i întrebi despre ceea ce nu le place să facă. Așa ajung să facă cu plăcere ceea ce nu le place.
CONCLUZIE
Una dintre cele mai mari responsabilități care ne revine nouă liderilor este cea de a ne înțelege pe noi înșine mai bine… cât mai bine. Numai așa vom reuși să ne auto-conducem cu succes, ceea ce ne va califica să-i cunoaștem și să-i conducem pe cei din jur spre neplăcuta zonă de confort. Ce ai putea adăuga la cele de mai sus? Cum ne-am putea, noi liderii, perfecționa mai mult? Voi aprecia mult orice idee trimisă la adresa mea email: doru@filadelfia.md
Tuturor ne „dă târcoale” super-spiritualitatea în general, iar în această vreme presantă în special. Eu cred că avem dreptul și chiar este necesar să fim super-spirituali zilele acestea și în cele care vor veni. Însă nu mă refer la acea super-spiritualitate cu care unii confrați vestesc sosirea Apocalipsei, ne critică că am suspendat adunările publice ale bisericii, predică despre dezlănțuirea pedepsei divine din cauza răutății oamenilor, etc.
Am în vedere că este timpul potrivit pentru a da dovadă de acel soi de super-spiritualitate care demonstrează dragostea lui Dumnezeu și perspectiva Sa pentru soluționarea provocării cu care se confruntă lumea în aceste prime luni ale anului. Mă întreb dacă avem dreptul moral să aruncăm după oameni (sau unii după alții) cu textele lui Dumnezeu, dacă nu suntem dispuși, în primul rând, să le oferim unitatea noastră, colaborarea noastră cu autoritățile statului și compasiunea noastră. Hai să fim super-spirituali!
Super-spirituali prin unitate
Desigur, religiile îi separă și chiar îi învrăjbesc pe oameni. În cadrul Creștinismului există prea multă diviziune. S-a mers prea departe cu corectitudinea teologică, cu spiritul de partid religios, precum și cu diferențele de valori sau lipsa lor. Cu toate acestea, principiul de aur „tratează-i pe alții așa cum ți-ar plăcea ca alții să te trateze” este împărtășit de Budism, Creștinism, Hinduism, Iudaism, Taoism, Zoroastrianism și de restul religiilor majore ale lumii.
Urmașii devotați ai lui Isus, practică, în afară de principiul de aur, „principiul de diamant” poruncit de Regele regilor: „să vă iubiți unii pe alții exact cum v-am iubit Eu!” Ioan 15:12 BVA. Dragostea definită așa cum a definit-o Cristos și trăită în stilul Său este generatorul unității funcționale. În ciuda diferențelor care ne marchează și a divergențelor care ne separă, este timpul să amplificăm spiritualitatea noastră și să ne întrebăm ce am putea face în mod suplimentar unii pentru alții și pentru cei din jur. Acum cei din jur sunt în mare nevoie. Hai să fim super-spirituali prin unitate!
Super-spirituali prin supunere
Nimănui nu-i place să fie supus. Nici mie. Mai ales că de fiecare dată ai motive logice, teologice, etc., să fii nesupus celor care au funcții de autoritate. Nu-ți vine să respecți directivele acelor lideri care nu prezintă suficientă încredere, care nu iau cele mai înțelepte decizii și nu le comunică în modul cel mai clar. Mai mult, fiecare din noi are propria opinie și are tendința de a face ceea ce el crede că este cel mai bine.
Cu toate acestea, oamenii care L-au luat în serios pe Dumnezeu, totdeauna au ignorat acele legi ale statului de natură de a compromite principiile și valorile spirituale și în paradox, au fost cei mai loiali cetățeni respectând acele legi și măsuri menite să asigure bunăstarea populației și protecția vieții și sănătății oamenilor. Chiar și deciziile proaste luate de autorități în situații deosebit de critice sunt mai bune decât lipsa măsurilor. Acum societatea noastră are nevoie de ordine exemplară. Hai să fim super-spirituali prin supunere!
Super-spirituali prin caritate
Trebuie să recunosc adevărul: există ceva în mine care generează dorința de a beneficia de atenție și susținere. Același „ceva” din mine îmi sugerează argumente pentru a evita caritatea și generozitatea, sau măcar pentru a le amâna. Nu știu cum ești tu în aceste zile, când „STAI ACASĂ”, ca mine și cei din familia mea, din echipa mea, din organizațiile pe care le conduc… Avem motive în plus să ne gândim la viața și sănătatea proprie, a celor dragi, etc., motive suplimentare pentru a pretinde susținere din partea altora și de a neglija sau chiar evita caritatea față de alții.
Hai să recunoaștem că nu ne putem permite să fim egoiști. Însă trebuie să fii spiritual ca să te poți gândi la nevoile altora în zilele în care îți este amenințată propria bunăstare. Persoanele de vârsta a treia, bolnavii, medicii și personalul medical, organele care asigură ordinea și protecția publică au nevoie de susținerea noastră morală, în rugăciune și prin acte de binefacere. Oamenii din categoriile vulnerabile depind de îndurarea lui Dumnezeu și de spiritul nostru caritabil. Hai să fim super-spirituali prin generozitate!
Concluzie
Nu te lăsa luat de curentul super-spiritualității reactive în acest context încordat. Nu este responsabilitatea noastră să identificăm vinovatul și nici să formulăm verdictul! Nu ne putem permite să fim super-spiritualii care produc defavoare scopului lui Dumnezeu.
Acum este momentul pentru acțiune. Nu pentru a ieși în evidență cu fariseism. Ci pentru a trăi așa cum credem și cum vorbim – în baza principiilor și valorilor eterne – pe care nu le alterează criza, ci sunt soluția lui Dumnezeu pentru lumea disperată. Acum este momentul să „mergem a doua milă” pentru a găsi limbă comună, pentru a coopera cu autoritățile și pentru a fi generoși. Hai să fim spirituali! Hai să fim super-spirituali!
Tu ce crezi cu privire la ceea ce am scris mai sus? Ce ai mai adăuga? Ce din ceea ce am scris ai reformula? Dacă crezi că îți pot fi de folos în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md
