Aflându-mă în Norvegia, astăzi dimineață, când mi-am luat “doza” de kilometri, făcând pași pe marginea unei șosele locale, am notat că, așa cum se spune, “scandinavii sunt deosebit de (dacă nu cei mai) prudenți șoferi”. Când un român, care locuiește în Chișinău, este “ocoloit” de mașinile care vin din sens opus la metri distanță, se miră… Dar mai ales, când mașina care rulează din sensul opus al pietonului oprește, ca să dea prioritate unui autovehicol care vine din sens opus, ca apoi să poată “depăși” pietonul, se miră și mai mult…

Nu este un “accident” faptul că această țară face parte din top-ul primelor 10 țări din lume în care au loc cele mai puține accidente rutiere (cinci morți în accidente rutiere la 100.000 locuitori)! Ce bine ar fi dacă am lua decizia de a șofa prudent. S-ar reduce numărul vieților curmate pe asfalt, numărul victimelor care își petrec restul anilor în cărucioare, al orfanilor, al lacrimilor, etc.

Dar câtă imprudență pe “asfaltul vieții”… De câte ori nu ne aventurăm în “depășiri” riscante… Riscăm să “accidentăm” pe alții și ne riscăm propria viață… De ce nu am păstra distanța în timpul depășirilor, nu am acorda prioritate, etc., în materie de viață spirituală, după exemplul norvegianului la volan? Nu vrei să faci parte din top-ul celor mai prudenți participanți la traficul “rutier” al Împărăției lui Dumnezeu?

Reclame

Libertate. Independență. Suveranitate. Autonomie. De la individul singuratic, la națiunile cele mai mari, visează, luptă, pentru aceste idealuri. Dar, sunt ele posibile? Este cineva liber sub soare? Cum arată o persoană independentă? Dar o comunitate suverană? Să fim realiști: libertate nu există.

Însă, depinde de cine depind. Dependența este distrugătoare; cu o singură excepție. Să fiu exponentul unei Influiențe Perfecte… Eu am decis să depind de Dumnezeu. Să fiu sclavul Lui. Să-mi fie El Suveran. Am capitulat pentru totdeauna în prezența Sa. El este Dictatorul Perfect! Această dependență este adevărata libertate! Tu cum stai cu dependența? Să nu spui că ești independent…

La data de 31 august, în Republica Moldova se sărbătorește în mod oficial, sărbătoarea “Limba Noastră”. Aceasta marchează ziua istorică de 31 august 1989, când Sovietul Suprem al R.S.S.M., în contextul dezlipirii Basarabiei de U.R.S.S., a votat trecerea de la limba rusă la limba română, ca limbă de stat, precum și trecerea de la alfabetul chirilic, la alfabetul latin.

Limba noastră, în Republica Moldova. Trecerea la limba română precum și la alfabetul latin, mai întâi de toate a însemnat o mare și radicală schimbare. De acum basarabienii nu mai erau parte a imperiului sovietic și nu mai erau obligați săi vorbească limba. În acea vreme, mai toți, doreau să vorbească românește. Era la modă. Erai cineva dacă posedai limba română literară. Apoi au venit vremuri când euforia schimbării limbajului s-a domolit și chiar a trecut. Ambiția pentru practicarea limbii române literare a fost înlocuită cu mulțumirea vorbirii unui dialect românesc arhaic, cu un vocabular sărac, “îmbogățit” cu rusisme. A fost inventată noțiunea de „limbă moldovenească”. A fost “creat” chiar și un dicționar moldovenesc – român… Deși contestată de intelectuali, limba moldoveneacă a fost decretată limbă de stat. Și așa este până în prezent. Dar aceasta nu este tot. Noi suntem o populație bilingvă. Vorbim, limba română, dar vorbim și limba rusă. Vorbim limba română, pentru că este limba noastră, dragă, dar vorbim și limba rusă, ca să putem comunica cu cei cărora nu le este dragă limba noastră, și nu au de gând să o învețe niciodată… Cât vom continua așa?

Limba noastră, a credincioșilor. Schimbările radicale produse de Cristos în viața noasră au inclus schimbarea limbajului. Am fost eliberat din imperiul păcatului acestei lumi și nu mai sunt obligat să-i vorbesc limba. Acele cuvinte “de legătură” au fost înlocuite cu semne de punctuație. Frazele “de felicitare”, au fost înlocuite cu fraze de felicitare. Imaginația creativă pentru a falsifica adevărul, a fost înlocuită arta prezentării adevărului. Cu câtă pasiune studiam comunicarea biblică, a comnității urmașilor lui Isus! Dar de la un moment dat am decoperit “opțiunea” unei limbi mixte, “nici prea-prea, nici foarte-foarte”. Este limba noastră, a “credincioșilor”. Nu este nebiblică și nici biblică. Este de amândouă, la un loc. Acest dialect nu include termeni de  mahala și nici jargon de penitenciar. Însă se dă vorbită (și chiar scrisă) când trebuie să-ți iei doza de bârfă, de ceartă, sau de denigrare. Așa am ajuns chiar să oficializăm limba noastră, a „credincioșilor”. Ea a devenit “limbă de stat” în timpul vizitelor noastre, a ședințelor comitetelor noastre, a conferințelor noastre, a blogosferei noastre, etc. Și ce dacă este contestată de adevărul “științific” al Bibliei. Este limba noastră, a “credincioșilor” și o practicăm! Dar aceasta nu este tot. Am întâlnit și “credincioși” bilingvi. Și pe vremea apostolilor erau (Iacov 3:10). În mediul sacru vorbesc limba spirituală, chiar fără accent “regional”. În mediul secular, sunt fluent și versat în graiul profan. Minciuna (Efeseni 4:25), cuvintele stricate (Efeseni 4:29), clevetirea (Efeseni 4:31), cuvintele porcoase și glumele proaste (Efeseni 5:4) nu pot face din limbajul credincioșilor. Din acest motiv, posed limba “străină” a celor care nu fac parte din etnia noastră cerească. Și uite așa, “cu iudeul mă fac iudeu, iar cu grecul mă fac grec” (1Corinteni 9:20-23), dar nu ca să-i câștig pentru Cristos, ci din cauză că ei m-au câștigat pentru … Cât vom continua așa?

Mulți fac “valuri” cu privire la prezentarea fizică, îmbrăcăminte, accesorii, etc., a omului credincios. De cinism, suntem sătui. Nu susținem această misiune. Dar totuși ceva trebuie să clarificăm… Ne aflăm într-o criză de principii. De criterii pentru determinarea ținutei corespunzătoare. Să imităm “orbește” pe cei care se poartă corect din punct de vedere religios, care au învățat să facă jocul tradițiilor? Să fim “ca lumea” în numele relevanței? Are, sau nu are rost fațada cu care străbatem lumea? Nu-i așa că trebuie să discutăm despre aceasta?

Cine sunt eu? Sunt un suflet care a experimenat salvarea prin Hristos. El a murit pe cruce pentru mine, a înviat și a devenit Stăpânul meu. Ființa mea lăuntrică a fost revoluționată în cel mai radical mod, de Duhul lui Dumnezeu. Sunt convins acum, că Dumnezeu mi-a iertat păcatele și că am devenit omul Lui de încredere. Trupul meu fizic, este de acum, manifestarea fizică a realității spirituale din sufletul meu.

Care este scopul vieții mele? Dacă cei mai mulți își cută “norocul” și sensul vieții, în Cristos, eu am primit binecuvântarea și mi-a fost revelat scopul vieții. De fapt, mă găsesc în această lume pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu. Nu mai sunt, deci, ca toți și nici nu mă mai preocupă în viață ceea ce îi preocupă pe toți.

Ce fel de îmbrăcăminte mă reprezintă? Ținuta vestimentară este o carte de vizită. Ea reprezintă pe cel ordonat și pe cel dezordonat. Pe cel moral și pe cel imoral. Pe cel educat și pe cel lipsit de educație. Pe cel sărac și pe cel înstărit. Și contrastele continuă. De asemenea, îmbrăcămintea este reprezentativă din punctul de vedere al misiunii unei personae. Iată de ce, avem ținută militară, uniformă pentru polițiști, haine corespunzătoare pentru personalul medical, etc. Statutul meu de om al lui Dumnezeu, precum și misiunea mea în această lume sunt criteriile esențiale pentru a decide ce anume trebuie să facă parte din garderoba mea.

Un fel de concluzie. Credinciosul care se îmbracă necorespunzător are o problemă! Poate chiar mai multe! Și situația lui este mai rea decât se vede… Îmbrăcămintea exteriorizează “tainele” sufletului meu. Poate o relație bună cu Dumnezeu să nu afecteze stilul meu vestimentar? Iar dacă mă înțolesc precum cei care aleargă spre desfrâu și pierzare, deși eu nu fac parte din această majoritate, vreți să spuneți că nu am nici o problemă?

Am ajuns rău de tot. În numele “drepturilor omului” am derapat în mlaștina “dreptului de a ne plânge”. Pronunțăm sentințe pentru toți, care sunt vinovați de toate; de toate ce ni se întâplă. Ne plângem că unii sunt vinovați că suntem săraci. Arătăm cu degetul spre alții care ne-au răpit sănătatea. Protestăm contra celor din stânga și din dreapta cu privire la tot ce nu ne convine. Nici Dumnezeu, nu-și face “datoria”, vociferează unii: prea multă nedreptate este în lume! Este adevărat, suntem de plâns, dar este plângerea un remediu?

Plângerea, îninte de toate, trădează un soi de mândrie dezlănțuită. Atunci când mă plâng împotriva cuiva, eu, defapt, pledez nevinovat. Sunt perfect, iar singura mea problemă este că cei din jurul meu sunt degradați. Nefericirea mea constă în satrea de depravare a celor ce mă înconjoară. Sunt o victimă răzleață a unei societăți ce puroiază. Ei, alții, trebuie să se căiască, să-și dea corigențele, să dea socoteală!

Plângerea este generată de iresponsabilitate. Deoarece nu îmi asum nici cel mai mic grad de responsabilitate pentru ceea ce îmi pricinuiește disconfortul, am decis să acuz pe cei responsabili. Ei sunt responsabili, deoarece așa am decis eu. Iar faptul că cei care eu îi reclam, nu-și asumă responsabiitatea nefericirii mele, mă face și mai nefericit!

Plângerea este o rețetă sigură pentru nefericire. Nefericitul care se plânge, de fapt, a decis să-și cultive nefericirea. Să o crescă. Să o aprofundeze și să o propage. Când încep să practic plângerea, bârfitorii și denigratorii îmi zâmbesc și îmi spun bun venit în clubul lor. Aici, la această nouă adresă, se face “schimb de experință” în materie de bombăneală. Practicând sportul aruncatului cu noroi, mă fac una cu noroiul. Tot ce am urmărit a fost să murdăresc pe alții, și am ajuns murdar, mizerabil, nefericit. Nefericit de tot!

Remediul însă, nu este plângerea, ci plânsul. “Ferice de cei ce plâng” a spus Proprietarul fericirii (Matei 5:4). Și ce dacă plânsul este asociat cu slăbiciunea? “Slăbiciunea” de a-mi recunoaște vina și de a-mi asuma răspunderea greșelilor proprii nu mă face slab. Plânsul corectiv (și nici pe departe, plângerea rebelă) sunt calea spre fericire; spre Sursa ei. Cum ar arăta lumea care a abandonat pentru totdeauna plângerea și a decis să plângă?

Am fost creați cu abilitatea de a decide. Aceasta este un privilegiu deosebit, dar și o mare responsabilitate. Viața noastră este, în mare măsură, suma deciziilor noastre. Într-o lume dualistă, trebuie să alegem între Dumnezeu și diavolul, între bine și rău, între viață și moarte. Într-o zi, oameni ca noi (ca mine și ca tine) au fost puși în fața unei alegeri: “pe Baraba sau pe Isus?” (Matei 27:15-25). Să învățăm din istorie, arta de a evita greșeli și de a alege corect.

Nu te eschiva când trebuie să alegi. Vezi, Pilat era competent să decidă între Baraba și Isus. El nu avea nici un dubiu, nici o confuzie cu privire la cei doi. Contrastul între cei doi era foarte mare. El știa că Baraba este un “întemnițat vestit” (Matei 27:16), un pericol social (Luca 23:19). Despre Isus, Pilat cunoștea că este trimis în judecată din motive de invidie (Matei 27:18), constatase că este nevinovat (Matei 27:23; 24), și fusese avertizat că Dumnezeu este de partea Lui (Matei 27:19). Cu toate acestea, s-a eschivat de la responsabilitatea de a alege. A vrut să fie democractic. A încredințat mulțimii acest prerogativ. Iar ceea ce a ales gloata, a fost regretabil…

Și noi suntem vulnerabili în acest domeniu. Suntem tentați să ne eschivăm când trebuie să alegem. Prea adesea suntem nedeciși în domeniul spiritual, când trebuie să alegem între Dumnezeu și diavolul, între mântuire și pierzare, etc. Deși contrastul este izbitor, cei mai mulți oameni rămân departe de Dumnezeu, întârzie să-L urmeze. Deși avem argumente suficiente pentru a face alegeri corecte , ceva în ființa noastră, o iresponsabilitate, ne determină să lăsăm pe alții să aleagă pentru noi.

Nu te lăsa manipulat de cei răi, când trebuie să alegi. Majoritatea aceea care trebuia să aleagă intre Baraba și Isus. Și care a fost problema? Nu știau acei oameni calitățile lui Isus și antecedentele penale ale lui Baraba? Cei vindecați de Isus, hrăniți în mod supranatural, eliberați de demoni și înviați din morți de Isus erau printre ei. Cu toate acestea l-au ales pe Baraba, fiind înduplecați și manipulați de conducătorii lor relogioși (Matei 27:20). Observați, invidia și răutatea unor oameni influienți au trimis pe Isus în judecată și în același timp a determinat votul popular majoritar.

Cât de conștient ești de forțele rele care caută cu orice preț să te influiențeze? Tu trebuie să alegi, dar de fapt altcineva se luptă să te folosească și să alegi ce vrea el. Iată din ce motiv, deși oamenii știu cine este Isus, sunt atât de puțini cei care l-au ales pe El și trăiesc pentru El. Mulțimea este manipulate prin religie și tradiții, prin oferte și beneficii superficiale, pe orice cale. Și astăzi, cei care Îl aleg pe Isus nu sunt la modă. Ei pozează ca niște ciudățenii, ca niște neconformiști, deoarece nu se aliniază mulțimii, nu se lasă manipulați. Până și din punct de vedere politic, manipularea determină electoratul. Ca să eviți o alegere greșită, foarte simplu, trebuie să refuzi orice manipulare.

Alege în baza unor motive concrete. Nu încape cini un soi de îndoială că acea mulțime care l-a ales pe Baraba nu avea nici un motiv logic pentru a decide acest lucru. La un moment dat, Pilat i-a întrebat de fapt, cu privire la rațiunea deciziei lor (Matei 27:23), iar ei au răspuns cu dorința lor, cu interesele manipulatorilor din umbră: Isus “să fie răstignit” (Matei 27:23). Ei au căzut răpuși de valul manipulării și au devenit victimele sentimentelor și instingtelor lor de moment.

Este de-a dreptul un act de teribilă nechibzuință, să faci o alegere ignorând orice bază logică. Cu toate acestea marea majoritate a oamenilor aleg ceea ce la place și resping ceea ce le face bine. Priviți, deși tote argumentele raționale și practice sunt în favoarea lui Isus, a stilului de viață promovat de El, mulțimea alege împotriva oricărei logici, cele mai banale și distrugătoare lucruri, mânați de placere. Satisfacerea plăcerii temporare pervertite, este criteriul de alegere răspândit la scară largă în această lume. Oamenii își ratează binele etern, oricât de bine ar fi el argumentat, din ignoranță și fac jocul unui entuziasm bolnav.

Fii înțelept și alege în baza dovezilor solide, oricât de “neplăcut” ar fi acest lucu. Plăcerea este trecătoare, însă rațiunea rămâne. Și la alegerile locale, dacă vei apela la motivele logice, vei ști pe cine să alegi și veo face o alegere bună.

Gândește-te cu toată seriozitatea la consecințele alegerii tale. Deși poporul care a trebuit atunci să aleagă între Baraba și Isus, știa că alegerea lor va fi urmată consecințe dramatice, ei au ales dezatrul sinistru, penru ei și pentru generațiile următoare (Matei 27:25). Cât de iresponsabil este omul care se eschivează de la alegeri precum Pilat, care se lasă manipulat de cei răi, care decide sub presiunea sentimentelor ignorând rațiunea, cum fac cei mai mulți, dar mai ales, care își cere blestemul cumplit.

Suntem liberi să alegem, însă suntem obligați să experimentăm consecințele alegerii noastre. Vrei să iei în serios urmările alegerii tale? Sufletul tău are nevoie de un prezent și  de un viitor binecuvântat cu Isus. De ce să alegi blestemul și pedeapsa eternă a diavolului? Comunitatea ta, familia și copiii tăi trebuie să celebreze beneficiile alegerii tale și nu urgia consecintelor ei.

Concluzii. De două mii de ani a început o campanie electorală care a penetrat generațiile și continuă în vremea nostră. Trebuie să alegem între Baraba și Isus. Între întuneric și lumină. Între pierzare și fericire eternă. Ce confuzie poate fi? Alege-L pe Isus! Cu toată responsabilitatea, neinfluiențat de cei răi, bazat pe argumentele bibliei, care sunt probate de istorie, pentru binele etern al tău și al celor care vin în urma ta, alege-L pe Isus!

Iar duminică, 05 iunie 2011, alege între forțele comuniste și cele democratice. Între binele și necazul localității tale. Ce neclaritate ai putea avea? Nu este destul de evident contrastul? Alege dând dovadă de responsabilitate și rațiune! Alege democrația! Doamne ajută!

Trei verbe care ne propulsează spre nelimitatele resurse divine. De ce totuși așa de puțini creștini beneficiază de promisiunea maximă făcută de Dumnezeu: „… oricine cere, capătă” (Luca 11:10)?

Relația noastră cu Dumnezeu este nesatisfăcătoare. Cei mai mulți dintre noi încercăm să-L influențăm pe Dumnezeu, deși știm prea bine, că trebuie să-L urmăm. Biblia spune: dacă nu ne condamnă inima, avem îndrăzneală la Dumnezeu… Trăim trista contradicție a convingerii că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu mai mult și a deciziei de a-L ține la distanță. Deși știm că El are dreptate în orice domeniu, de fiecare dată, totuși nu suntem dispuși să renunțăm la „dreptatea” noastră. Această relație superficială cu Dumnezeu produce o viață spirituală mediocră. Ne plângem nemulțumiți de insuficiență duhovnicească, însă nu vrem să renunțăm la această „zonă de confort”. Până când vom continua așa?

Este timpul să decidem că prioritatea vieții noastre este și va fi apropierea de Domnul! Să dezvoltăm și să vindecăm relația noastră cu El. Să capitulăm în fața Sa, renunțând pentru totdeauna la ideile și interesele noastre personale. Să tânjim după tiparele Sale de gândire și după influența Sa irezistibilă. Acum, chiar din acest moment!

Atitudinea noastră față de Dumnezeu este confuză. Creștinismul oscilează între „lucrarea Domnului” și afacerea noastră proprie. Când asculți rugăciunile celor mai mulți oameni „credincioși” îți vine să crezi că aceștia cer de la Dumnezeu cele necesare pentru a face lucrarea Sa. Când, însă, analizezi modul în care investesc și administrează resursele primite de la El, tragi concluzia că își zidesc propria lor împărăție. Această neclaritate limitează elanul rugăciunilor noastre, însă ne aranjează! Da, deoarece putem totuși obține ceva de la Dumnezeu și apoi pentru că avem „libertatea” de a deveni proprietarii acelor bunuri. Realitatea însă, este că în acest mod obținem foarte puțin de la Dumnezeu și că ne facem inovați de furt față de El. Mediocritatea noastră spirituală este caracterizată de falsa dedicare în slujba lui Dumnezeu.

Clarifică acum atitudinea ta față de Dumnezeu. Dedică-te pe tine însuți în mod deplin, real, Lui. Aici începe o nouă perspectivă, un nou orizont. Dedicarea ta autentică este de acum, adevăratul tău tupeu în rugăciune. Când Dumnezeu află că tu nu mai urmărești interese personale, El este gata să-ți încredințeze din ce în ce resurse și responsabilități mai mari. Un om cu adevărat dedicat lui Dumnezeu, este un om de încredere al lui Dumnezeu! Tu ești acel om!

Lucrarea noastră spirituală este foarte limitată. Noi, creștinii moderni, suntem în stare să organizăm biserici, să promovăm misiuni, să lansăm proiecte, etc., care pot funcționa binișor, fără intervenții supranaturale ale lui Dumnezeu. Lucrarea noastră este atât de bine „gândită” încât suntem asigurați de un buget bine calculat, de resurse umane calificate corespunzător, de mijloace sofisticate pe măsură, etc., iar rugăciunea nu este decât o emblemă. Este singurul semn convențional distinctiv față de firmele comerciale seculare. Iată de ce lucrarea noastră este atât de limitată… Ea este pe măsura oamenilor și nu pe cea a lui Dumnezeu!

Pășește astăzi în supranatural. Angajează-te în proiecte imposibile, ca să ai motive „să ceri” și „să primești” de la Dumnezeu. Începe să operezi prin credință și să depinzi de Dumnezeu în rugăciune. Noi experiențe îți stau la dispoziție. Lucruri mari, pe măsura lui Dumnezeu vor deveni realitate în viața și lucrarea Ta. Aceasta este cu adevărat zona de confort a visurilor omului credincios!

Concluzii. Omul credincios este preocupat în mod fundamental de relația lui cu Dumnezeu. El este un căutător perseverent de Dumnezeu. Rugăciunea lui devine tot mai liberă. Cu cât se apropie de Dumnezeu mai mult, credinciosul este influențat de El. Începe să fie cu adevărat dedicat scopului divin și lucrează în mod responsabil pentru Dumnezeu. Dimensiunea lucrării în care este angajat omul lui Dumnezeu este determinată de credința și relația sa cu Domnul și nu de gândirea sa logică și de resursele limitate de care dispune. Viața lui este guvernată de credință. Acestui om Dumnezeu „… îi va da tot ce-i trebuie” (Luca 11:8). Fii tu, omul acesta!

Biblia ne spune (Luca 17:11-19) că bolnavii în timp ce mergeau să se arate preoţilor au fost curăţiţi, vindecaţi. Ce este semnificativ aici este că dintre toţi 10, unul a reacţionat diferit de ceilalţi. Biblia spune că el a văzut că este vindecat, s-a întors înapoi glorificând pe Dumnezeu, şi a venit la Isus şi i-a mulţumit. De acest om a reacţionat diferit de ceilalţi? Au fost trei diferenţe între el şi ceilalţi.

Observaţi percepţia mulţumitorului. Biblia spune „unul din ei, când s-a văzut vindecat”. El a observat că a fost vindecat. Nu încape îndoială că şi ceilalţi au ştiut că fuseseră vindecaţi, dar s-a întâmplat ceva deosebit aici. Cuvântul grecesc „eido” înseamnă a cunoaşte, a vedea, sau a percepe. El a observat cu atenţie că fusese binecuvântat. El şi-a dat seama că a experimentat ceva minunat. El a fost sensibil la puterea lui Hristos care lucra în viaţa lui. Percepţia lui a fost diferită de a celorlalţi. Suntem noi suficient de sensibili pentru a percepe toate binecuvântările pe care le-am primit de la Dumnezeu? Nici unul dintre noi nu suferă de foame sau de îmbrăcăminte, şi mai important decât acestea, ca şi creştini noi am primit toate lucrurile prin Hristos Isus Domnul nostru. Diavolul va căuta orice prilej pentru a ne împiedica să observăm binecuvântările lui Dumnezeu. El mereu îţi va şopti cât de rău îţi merge, şi cum totul este neplăcut în viaţa ta. Priveşte, numai atunci când vei înţelege cât de mult ai primit prin Hristos, doar atunci vei începe cu adevărat să fii mulţumitor. Iar atunci când eşti mulţumitor, inima ta abundă în dragoste pentru Domnul care ţi-a dat toate cu atâta bunăvoinţă. Creştinul nemulţumitor este un creştin învins, deoarece el sau ea şi-a pierdut bucuria.

Observaţi prioritatea mulţumitorului. Imediat după ce a observat că a fost vindecat, s-a întors înapoi. Cu toate că Domnul le poruncise să meargă să se arate preoţilor, el a amânat acest lucru. El s-a întors înapoi şi a mers la Isus. De ce Domnul nu l-a mustrat? Pentru că acest om a înţeles prioritatea închinării. Înainte de orice Dumnezeu aşteaptă închinarea şi lauda noastră. Eu cred că omul acesta avea de gând să împlinească ceea ce Isus îi poruncise (să se arate preoţilor), dar el înţelesese că este o obligaţie mai mare, şi primele lucruri trebuie făcute întâi. Dacă nu-i aduci mulţumire mai întâi lui Dumnezeu, în scurtă vreme ascultarea ta faţă de El va deveni un serviciu care trebuie îndeplinit, şi vei pierde semnificaţia lucrurilor pe care Dumnezeu cere ca tu să le faci. Vei deveni nemulţumitor. Se cuvine şi este vital să-i aduci în mod prioritar mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce El a făcut în viaţa ta.

Observaţi siguranţa mulţumitorului. În timp ce mergea înapoi spre Isus, omul glorifica pe Dumnezeu. El l-a făcut pe Domnul glorios, a manifestat meritele Domnului. El a ajuns în faţa lui Isus, a căzut în faţa Lui în perfectă supunere şi I-a mulţumit. Domnul a întrebat: „Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt?” Apoi reţine-ţi ce i-a spus Isus acestui om: „Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.” Aceasta este ceea ce ceilalţi nu au primit. Pe când cei nouă au avut credinţă doar pentru a fi vindecaţi, mulţumitorul a avut credinţă pentru a-L urma pe Isus. El a ajuns prin credinţă la perfecţiune prin mulţumire, ca bun ucenic al Domnului.

Concluzie: Avem noi această atitudine de mulţumire? Suntem noi sensibili pentru a putea percepe minunile pe care Dumnezeu le face în viaţa noastră? Suntem noi gata să facem din mulţumire prima prioritate? Numai aşa ne vom bucura de întreaga ofertă a cerului şi vom avea siguranţa salvării.

Dumnezeu nu este apolitic. Biblia declară că El este Suveranul care are pârghiile popoarelor în mâinile Sale. El are ultimul cuvânt în dreptul fiecărei candidaturi. Împăratul împăraților decide eliberarea din funcție a guvernanților și tot El alege pe succesori. Marele Stăpân a hotărât ca oamenii Săi de încredere să proclame în mod oficial pe cei aleși de El. O referință biblică, cu privire la aceasta este 1Samuel 16:1-13.

Înțelege că Dumnezeu decide cine să guverneze, iar tu trebuie să declari oficial acest lucru. Domnul i-a zis profetului Samuel: nu continua să susții cu lacrimi pe Saul, cu privire la cel care am luat decizia de a fi detronat. Așa suntem noi, și mai ales credincioșii, melancolici. Dorim să fim „mai buni” decât Dumnezeu. De fapt, deoarece ne este frică de schimbare, suntem ispitiți să ne dăm votul pentru cei lepădați de Dumnezeu, cu toate că știm că aceasta va avea consecințe amare… Este clar nici necredincioșii și nici credincioșii, prin votul lor nu decid cine și cât să guverneze. Această prerogativă Îi aparține numai lui Dumnezeu. El spune „destul” pentru unii și stabilește când și cine să fie succesorul. Oamenilor Săi însă, le cere să declare în mod oficial pe cei aleși de El. Lui Dumnezeu îi place să lucreze prin oamenii Săi. Ce i-a spus lui Samuel? Tu trebuie să oficializezi alegerea unui nou rege pentru țară. Dacă îți este greu să-ți asumi acest risc, planifică o adunare de închinare, pregătește o ofrandă Domnului cu ocazia acestui eveniment. Însă oricum du-te… Credincioșilor le place să se roage, dar să nu meargă, chiar să postească pe ici-colo, însă să nu meargă… Samuel, totuși a mers! (vezi 1Sameul 16:1-5).

Nu te lăsa influențat de aparențe, atunci când trebuie să-ți dai votul. Când „candidații” au început să se prezinte, să impresioneze, să promită, să influențeze, etc., Samuel a devenit extrem de confuz. Nu doar că nu știa pe cine să declare rege, ci era gata să-și dea votul pentru cei respinși de Dumnezeu. În acel moment, din cer a auzit o avertizare, care a rămas valabilă: „nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă.” (1Sameul 16:7). Trebuie să știm, că oricât de spirituali am fi, suntem tentați să delegăm autoritate unor oameni, în baza unor criterii foarte superficiale, neesențiale. Suntem gata să urmăm pe cei care promit bunăstare materială, fără să ne întrebăm ce poartă în inimile lor… Atenție! În cer contează ceea ce este în inimă! Omul în inima căruia tronează Dumnezeu, este ales de El!

Urmează călăuzirea divină, în ciuda oricărei logici umane. După ce au fost învinse improvizațiile lui Isai, a fost prezentat în cele din urmă, David. Prea tânăr, prea needucat, prea lipsit de reputație, prea… dar numai din punctul de vedere al oamenilor. Atenție! Al oamenilor lui Dumnezeu! În contrast, vocea divină a clarificat: „…el este!” (1Samuel 16:12). Profetul este profet, precum și credinciosul este credincios dacă urmează călăuzirea divină în ciuda oricărei logici umane. Samuel și-a dat votul pentru David, iar Dumnezeu a folosit pe acest rege, care a devenit erou național în Israel. Vei urma tu exemplu lui Samuel în ziua alegerilor, 28 noiembrie 2010? Ești tu gata să urmezi călăuzirea lui Dumnezeu, în ciuda oricărui contraargument, și să spui „DA” stejarului, la umbra căruia se găsesc doi oameni în a căror inimi domnește Marele Rege?

Era multă contradicție între oameni cu privire la Isus. Contradicție a fost, este și v-a fi… Erau așa de mulți cei care nu credeau că Isus este Mesia, Salvatorul, Fiul lui Dumnezeu. Rudele sale apropiate îl respingeau (Ioan 7:3-5). Iudeii Îl căutau (7:11), se mirau de învățătura Lui (7:15), însă rămâneau nedumeriți, deoarece n-o înțelegeau (7:35). Mulțimea era inconsecventă și împărțită: unii apreciindu-L ca fiind un om bun, alții acuzându-L ca pe un eretic influent (7:12, 43). Îl considerau demonizat (7:20), parțial unii credeau în El (7:31), în timp ce alții ar fi dorit să-L aresteze (7:44). Elita religioasă, preoții și fariseii au însărcinat ofițeri să-L aresteze (7:32), însă aceștia copleșiți de discursul lui Isus, n-au îndrăznit să-L aresteze (7:45-46), fiind din acest motiv, suspectați de farisei de aderare la erezie (7:47-49). Nicodim, fariseul care avuse o întrevedere cu Isus într-o noapte, încerca fără succes să-L apere pe Isus (7:50-52).

În acest context, la sfârșitul însemnatei sărbători a corturilor, Isus s-a ridicat și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (7:37-38). Se referea la Duhul Sfânt promis celor care cred în El, promisiune care încă nu fusese împlinită, deoarece Isus încă nu fusese glorificat (7:39). Patru verbe domină fraza lui Isus, verbe care ne cheamă la credință în acțiune: însetează, vino, bea, curgi!

Însetează! „Dacă însetează cineva” a rostit Isus în mod sonor. De ce „dacă”? Deoarece interesul spiritual al acelor oameni de atunci era foarte scăzut. Gradul lor de confuzie era foarte ridicat. Iar Dumnezeu nu poate fi perceput de ignoranți și nici de îndoielnici. Este un principiu universal: cine caută găsește… și găsește ceea ce caută.

Cât de preocupat ești tu de lucrurile spirituale? Cu câtă convingere cauți pe Dumnezeu? Cât de mult tânjește sufletul tău după El? Cu câtă ardoare dorești experiențe spirituale autentice? Un însetat de felul acesta scria: „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine…” (Psalm 63:1).

Vino! „Să vină la Mine” a continuat strigarea lui Isus. Vezi, cei oameni care erau în jurul Lui, au primit invitația de a veni la El. Ei erau în prezenta lui Isus, dar nu erau cu El. Îl ascultau, dar nu-L aprobau. Îl vedeau, dar nu-L credeau. Îl cunoșteau, dar nu aveau o relație spirituală cu El. Iar Dumnezeu nu poate fi perceput decât prin actul intim al credinței. Trebuie să treci de partea Lui. Să împărtășești valorile Lui. Să recunoști autoritatea Sa.

Cât ești de dispus să vii la Isus? Cât de mult îți propui să te apropii de El? Cât din autoritatea Sa vrei să recunoști? În ce măsură dorești să te identifici cu El, Salvatorul tău? Credința te duce în intimitatea cu Isus. Dacă tânjești după Dumnezeu, trebuie să-ți placă să te apropii de El.

Bea! „Să bea” a sunat oferta lui Dumnezeu. Isus se aștepta ca acei oameni să consume ceea ce le oferea El. Oferta Lui era reală, nu abstractă. Cel ce căuta cu pasiune pe Dumnezeu, trebuia să se identifice cu Isus și să experimenteze spiritualitatea autentică. Când depravatul vameș, Zacheu, a răspuns chemării la Isus, a experimentat divina iertare a păcatelor (Luca 19:1-9). Orbul Bartimeu a sărit la invitația lui Isus și a experimentat vindecarea incurabilei lui dezabilități (Marcu 10:46-52). Simon Petru, a experimentat imposibilul mers pe apă cu Isus (Matei 14:29). Lazăr a experimentat incredibila înviere din morți (Ioan 11:43-44). Primii creștini au experimentat controversatul Duh Sfânt dat de Isus (Fapte 2:33). A crede în El, înseamnă a și experimenta ceea ce oferă El.

Cum stai cu experiența spirituală? Cât din ceea ce oferă Isus, ai experimentat în mod personal? Ești tu dispus să consumi cu convingere tot ceea ce oferă Isus? Înțelege, sunt destui care s-au identificat cu Isus și totuși în mod paradoxal refuză oferta lui Isus. În momentul în care renunți la suspiciuni preconcepute și la rațiuni nespirituale și începi să însușești darul lui Dumnezeu, în acel moment începe viața ta spirituală și dezvoltarea ei. În acel moment treci de la teoria creștină la practica creștină. De la dogmă, la experiență. Și ele numai împreună funcționează…

Curgi! Trebuie să devii un container care curge, a conchis Isus. El i-a provocat pe oameni să fie atât de preocupați de spiritualitate, încât să se lase atrași de El, echipați cu experiențe spirituale pentru a deveni sursele Lui de spiritualitate în această lume. Acești oameni aveau o misiune imposibilă: să ofere lumii întregi viață spirituală. Și ei au devenit canale ale puterii divine din momentul în care au început să consume puterea divină, în ziua Cincizecimii.

Care este impactul tău spiritual în această lume? Nu ai înțeles încă, că misiunea ta este de natură ofensivă și nu defensivă? Pricepi că în loc să păstrezi cu orice chip spiritualitatea, tu trebuie să oferi celor din jurul tău potop de manifestări divine? Iată de ce gradul tău de pasiune pentru Dumnezeu determină în mod serios potențialul tău spiritual în această lume! Tot din acest motiv, a fi credincios înseamnă a experimenta pe Dumnezeu în așa manieră încât cei din jur să beneficieze de manifestările divine. Iar aceasta este posibil numai prin Duhul Sfânt!